loader
Foto

Galerie foto

Soprana Eugenia Moldoveanu, la „Mic dejun cu un campion”: Pentru mine, a cânta este tot ceea ce mă putea bucura şi împlini | VIDEO

Între 8 și 14 aprilie, TVR Cultural a difuzat dialogurile Danielei Zeca Buzura cu criticul literar Paul Cernat, Ioana Drăgan, directoare în cadrul Institutului Cultural Român, fotograful Florin Ghioca, actrița Ana Ciontea, arheologul Cătălin Pavel și soprana Eugenia Moldoveanu, înregistrate în cadrul emisiunii „Mic dejun cu un campion”.

 

Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea „Mic dejun cu un campion”

 

Paul Cernat - critic literar și publicist (ediție din 2022)

  • Luni, 8 aprilie, ora 10.00

Este activ, citeşte mult, scrie aşişderea, zâmbeşte cu zgârcenie, îşi preţuieşte şi îndrumă cu autoritate studenţii de la Facultatea de Litere a Universității din București, ştie ce spune şi are şi de ce, pentru că este unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători ai Avangardei literare româneşti, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi doctor în Filologie cu cel mai înalt titlu: „Summa cum Laude”.

„Din momentul în care am publicat un volum, el nu îmi mai aparţine”, explica Paul Cernat, invitat la „Mic dejun” în 2022.

„Toţi mitologizăm fără să vrem. Suntem înconjuraţi de semne”, mai spunea criticul, născut chiar în aceeași zi în care s-a născut și Marin Preda, un scriitor clasicizat ca bun naţional pentru că aparţine unui timp în care literatura era privită ca un blazon al statului, „reprezenta o putere pe care se băteau mulţi”, explica, în studiile sale, Paul Cernat.

****

Ioana Drăgan, scriitoare, directoare în cadrul ICR (ediție din 2022)

  • Marţi, 9 aprilie, ora 10.00

„Nu am scris printre picături. A fost o alegere. Tot ceea ce am făcut în viaţă, cariera de scriitor, cea de jurnalist de televiziune, pe care am practicat-o atâţia ani, întâlnindu-mă cu oameni pe care îi preţuiesc, apoi cea de diplomat în domeniul culturii la Institutul Cultural Român, într-un departament complex şi foarte solicitant, familia, copilul meu minunat, părinţii, totul mă defineşte prin alegerile pe care le-am făcut la timpul potrivit.

Încerc să nu suprapun activităţile mele. Am scris şi voi mai scrie. Am fost publicată şi, încerc să cred că m-am bucurat de preţuirea şi a publicului, şi a criticii, şi a colegilor mei. Cred că am reuşit în literatură ceea ce mi-am propus şi sper s-o fac în continuare. Privesc cu încredere către viitor, ca şi personajele mele”, spunea Ioana Drăgan, invitată la „Mic dejun” în 2022.

Ioana Drăgan este directoarea generală a Direcției Generale a Reprezentanțelor în străinătate ale Institutului Cultural Român (ICR), prozatoare și eseistă și a fost realizatoare de emisiuni culturale la TVR.

****

Florin Ghioca - fotograf  (ediție din 2022)

  • Miercuri, 10 aprilie, ora 10.00

Florin Ghioca a debutat ca jurnalist când avea 13 ani, realizând peste 1.000 de interviuri cu mari personalităţi, dar şi cu oameni simpli, întâlniţi în peregrinările sale pe mapamod sau în teatrele de operaţiuni. A fost cel mai tânăr corespondent de război (26 de ani).

Din vara lui 2014, este fotograful oficial al Teatrului Naţional din Bucureşti, organizează expoziţii, iar din vânzarea lucrărilor strânge fonduri pentru susţinerea unor campanii umanitare montează spectacole, iniţiază cursuri de fotografie pentru tineri, se perfecţionează permanent.

„Îmi place foarte mult să explorez. Caut mereu şi mereu”, spunea Florin Ghioca, invitat la „Mic dejun” în 2022.

Graţie lui rămâne posterităţii o arhivă impresionantă despre spectacole şi actori. Se pierde printre ei de la prima lectură a unui text, până la repetiţia finală iar lentila prin care priveşte creează prin instantaneele văzute doar de el, un alt spectacol, surprinzător şi personal.

„Eu mă apropii afectiv de actori. Ştim cu toţii că lucrăm pentru acelaşi scop. Ei - ca actori, eu - ca fotograf’’.

„Florin nu fotografiază cu aparatul, ci cu inima”, a scris despre el celebrul actor şi regizor Yuri Kordonsky.

„Când mă simt doborât, citesc ce mi-a scris Yuri şi mă remontez imediat. Să ştiţi că în teatru este un război mai aprig decât în Afganistan”, spunea Florin Ghioca.

****

Ana Ciontea – actriţă (ediție din 2022)

  • Joi, 11 aprilie, ora 10.00

„O actriţă cu un rafinament aparte, cu o personalitate vulcanică, mocnind sub o iluzorie stare contemplativă. Cred că acela este momentul acumulărilor intime, al analizelor tăcute pentru ca ulterior să izbucnească într-un clocot de energie pe scenă şi în viaţă. Aceasta este prima impresie pe care am avut-o când am întâlnit-o pe platoul emisiunii de la Cafe Verona. Am urmărit-o în spectacole şi filme. Am descoperit-o în arhivele televiziunii în timpul documentării pentru emisiunea „Poesis”, într-un recital minunat, rostind atât de personal din poezia lui Nichita Stănescu.

Un singur poem l-am inserat şi în ediţia de astăzi de la „Mic Dejun”. Un minut şi treizeci de secunde de emoţie. În rest, vă invit s-o urmăriţi pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, unde joacă de mulţi ani după întoarcerea din periplul francez sau în seriale de televiziune ce se bucură de o mare audienţă”, este prezentarea actriței Ana Ciontea,  invitată la „Mic dejun” în 2022.

****

Cătălin Pavel - arheolog (ediție din 2022)

  • Vineri, 12 aprilie, ora 10.00

„Eu mă odihnesc scriind. Scap de stres, de griji, de gânduri, de toate”, spunea Cătălin Pavel, în 2022, invitat la „Mic dejun”.

Cătălin Pavel, un strălucit arheolog, se revendică ca moştenire de la clasicii Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan, dar priveşte urmele trecutului dintr-o cu totul altă perspectivă. Un istoric şi cercetător laborios, un publicist cu atitudine şi un scriitor de succes. Romanele, poeziile, zecile de articole de presă şi studii arată că viaţa se vede altfel atunci când, de foarte tânăr, crezi că „nimic nu se poate fără combustibilul bucuriei”.

Cătălin Pavel este unul dintre cei mai tineri arheologi care au săpat la Troia, Milet şi Gordion în Turcia, în situri arheologice din Franţa, Germania, Marea Britanie, Maroc şi Israel, dar şi la Histria şi alte şantiere din România. Predă la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. A beneficiat de burse doctorale și postdoctorale în domeniu şi este, în egală măsură, scriitor şi jurnalist.

„În arheologie lucrezi cu timpul revolut. Este o alternanţă între vechi - ceea ce scoţi din situl pe care îl studiezi - şi momentul prezent, în care artefactele ies la lumină şi trebuie să înţelegi ceea ce se ascunde fie în spatele fiecăruia. Arheologia este o ştiinţă a fragmentelor şi a recompunerii întregului din urme de multe ori insignifiante. Este un privilegiu să poţi face asta, pentru că până la tine, nimeni n-a mai văzut poate de mii de ani acel întreg”, arăta Cătălin Pavel.

****

Soprana Eugenia Moldoveanu

  • Sezonul 19,  ep. 3
  • Duminică, 14 aprilie, ora 10.00

În cea de-a treia ediție a noului sezon „Mic dejun”, invitată este soprana Eugenia Moldoveanu, „una dintre cele mai strălucite voci ale României şi ale scenei mondiale. Avem de făcut o reverenţă nu doar în faţa performanţei artistice unice ci şi a unei vieţi exemplare într-un moment aniversar pentru că, invitata nostră şi-a serbat de curând o vârstă respectabilă. Vocea sa de cristal, o apariţie scenică plină de eleganţă şi distincţie, interpretarea pasională, dedicaţia totală pentru rol şi înţelegerea deplină a tensiunii dramatice a partiturii, interacţiunea perfectă cu partenerii de scenă şi cu orchestra, toate concurau pentru a crea momente unice într-o interpretare memorabilă ce a rămas în istoria operei”, arată Daniela Zeca Bucura.

Pentru mine, a cânta este tot ceea ce mă putea bucura şi împlini. Exersam în fiecare zi şi tot timpul încercam să găsesc noi nuanţe ale fiecărui rol. Asta a fost singura mea bucurie. Restul – concerte, turnee, ieşirea în public sau în cercurile restrânse ale celebrităţilor – a venit de la sine”, mărturisește Eugenia Moldoveanu, la „Mic dejun cu un campion”.

 

 

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati