În săptămâna 27 februarie - 5 martie, TVR Cultural a redifuzat dialogurile Danielei Zeca Buzura cu Nicu Covaci, Damian Drăghici, scriitorul Francesc Miralles, Tania Popa.
Emisiunea „Mic dejun cu un campion” este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri și duminică, de la ora 10.00.
Un articol de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”
Nicu Covaci – fondator şi lider al formaţiei Phoenix
- Luni, 27 februarie, ora 10:00
„Nicu Covaci a rămas acelaşi rebel contestatar şi după 55 de ani de scenă. După căutări, exil, nostalgii şi întoarceri, Nicu Covaci a renăscut pe pământ românesc precum pasărea Phoenix’’ , îl prezenta Daniela Zeca Buzura pe fondatorul Phoenix, în ediția „Mic dejun cu un campion” din 2017.
Trupa Phoenix se identifică cu tot ce are mai preţios rockul românsc: forţă, creaţie, arhaism folcloric, o interpretare magistrală, o prezenţă scenică ieşită din tipare, atitudine, spirit românesc, idealuri, implicare. Atâtea cuvinte pentru o mână de muzicieni mai vechi sau mai nou afiliaţi mişcării Phoenix, prin venele cărora curge muzica legendarei trupe.
Nicu Covaci este motorul tuturor acestor resorturi. O prezenţă agreabilă cu tot aspectul său „sălbatic” şi contestatar. Dar el, muzicianul, compozitorul, chitaristul, fondatorul şi liderul iubitei trupe şi, pentru cine nu ştia, pictor şi grafician profesionist, crede cu tărie în verticalitatea poporului român, deşi este, cum chiar el mărturisea, dezamăgit. Crede în bine, în adevăr, în dreptate. Este un patriot înnăscut, cu toate că trăieşte departe de ţară, dar nimic şi nimeni nu l-au putut opri să nu-şi susţină răspicat convingerile, să nu trăiască conform crezului său neclintit că orice om trebuie să se bucure de libertate.
„Libertatea este, pentru mine, bunul cel mai de preţ”, spunea artistul.
Andreea Marin – realizatoare, moderatoare și producătoare TV
- Miercuri, 1 martie, ora 10:00
Andreea Marin este o vedetă de televiziune care a ştiut să se facă iubită de public încă de la debut. Lansată la Televiziunea Română la finele anilor ’90, Andreea Marin şi-a arătat repede potenţialul mai ales odată cu lansarea unui format TV care a făcut carieră. Este vorba, fireşte de binecunoscuta emisiune „Surprize, surprize”, a cărei gazdă a fost preţ de 10 ani.
Supranumită „Zâna”, Andreea Marin a lansat un prototip al vedetei de succes: carismatică, atrăgătoare, telegenică, cu un discurs bine pus la punct, o vedetă care „râde, cântă şi dansează” cu vervă şi talent. Pornind de la audienţa uluitoare de care s-a bucurat „Surprize, surprize”, unul dintre primele programe de divertisment de calitate din România postrevoluţionară, Andreea Marin şi-a diversificat cu inteligenţă aria de implicare.
A realizat mai multe emisiuni, a jucat roluri în film, prezintă evenimente diverse, este foarte atentă la promovarea imaginii sale, dovedind un respect deosebit pentru public. Televiziunea i-a deschis multe căi în carieră, pe care le-a fructificat cu succes. Dincolo de micul ecran, Andreea Marin a devenit ambasadoare UNICEF pentru România, s-a implicat în numeroase campanii umanitare, a fost reporter special al TVR la Premiile Oscar, călătoreşte, este imaginea unor branduri de prestigiu.
Perseverentă şi pragmatică, Andreea Marin este, astăzi, cu siguranţă, prototipul unei femei de succes pe care n-au ocolit-o nici neajunsurile, nici problemele personale, dar le-a soluționat cu diplomaţie şi eleganţă, fără spectacol public.
Prin tot ce face, Andreea Marin ne dovedeşte că este o profesionistă şi un om echilibrat şi optimist, care ştie cum să capteze mereu interesul publicului ce n-a încetat s-o aprecieze şi s-o urmărească. Andreea Marin este vedeta care s-a clasicizat. Prin calitate, intuiţie, selecţie, imagine, prestanţă.
Andreea Marin a fost invitata Danielei Zeca la „Mic dejun cu un campion” în 2017.
Damian Drăghici – muzician
- Joi, 2 martie, ora 10:00
Damian Drăghici, invitatul Danielei Zeca în 2017, este un artist şi un om deosebit, un muzician care şi-a clădit cariera şi educaţia artistică peste ocean, în America, dar care nu şi-a renegat niciodată rădăcinile şi s-a întors într-o Românie în care simţea că are multe de făcut. Damian Drăghici este un om de spirit, cu un ascuţit simţ al autoironiei, ce nu se sfieşte să discute liber şi incisiv despre orice problemă.
Şi-a înţeles pe deplin rolul pe care îl poate juca în comunitatea romă din care provine, neocolind nici clişeele, nici asumarea responsabilă a unei poziţii oficiale, care l-a purtat în calitate de eurodeputat până în Parlamentul European, în legislatura 2012 – 2016.
Cu toate că a făcut politică, nu se consideră un politician, ci mai degrabă un om preocupat de destinele unei comunităţi aparte. Realist şi cinic, aprecia peste ani că ‚‚muzica n-a fost o alegere. La mine în familie, fie făceai muzică, fie ajungeai la puşcărie’’.
A absolvit studiile cu „Magna Cum Laude”. De aici, până la recitalurile şi concertele alături de trupe binecunoscute, pe multe dintre scenele lumii, nu a mai fost prea mult. Apreciat în comunitatea artistică internaţională, cântă alături de nume legendare.
Iată o viaţă şi o carieră, în care Damian Drăghici la 19 ani cânta pe străzile din Atena şi la 31 de ani făcea deja primul milion de dolari. Îndrăgostit de muzică, de viaţă, iubind şi iubit de Dumnezeu, Damian Drăghici arăta: „Muzica nu e meseria mea, e jucăria mea”.
Francesc Miralles – scriitor spaniol, invitat de onoare FILIT 2017
- Vineri, 3 martie, ora 10:00
Scriitorul, jurnalistul și muzicianul spaniol Francesc Miralles a fost invitatul de onoare la FILIT 2017, un festival de literatură a cărui notorietate atrage, cu fiecare an, tot mai mulți invitați de marcă din lumea întreagă.
A urmat cursuri de jurnalism şi filologie engleză la Universitatea Autonomă din Barcelona, pe care le-a abandonat pentru vraja călătoriilor prin lume, astfel încât a trăit o vreme în Croaţia şi Slovenia. Este important că, odată cu peregrinările sale, a descoperit scrisul, iar aceste experienţe în ţări străine s-au concretizat de fiecare dată în cărţi care au fost apreciate de public, deși a scris de multe ori sub protecţia unui pseudonim literar.
Premiul Gran Angular, pe care l-a primit în 2001 - 2002, l-a determinat să facă din scris o profesie. Aşa încât i-au apărut într-un ritm susţinut mai multe romane, cărţi de dezvoltare personală, cărţi pentru copii şi adolescenţi, cărţi de aventuri.
Francesc Miralles a fost invitatul Danielei Zeca la „Mic dejun cu un campion” în 2020.
Tania Popa – actriţă
- Duminică, 5 martie, ora 10:00
Cine o cunoaşte pe Tania Popa, din spectacole, emisiuni de televiziune, filme sau pur şi simplu de pe stradă nu poate să se sustragă unui sentiment cu totul neobişnuit: „Fata asta e ca un vulcan!”. Şi chiar ea mărturisea că nu se poate opri din a râde şi a se bucura. Minut de minut.
„Sunt foarte pasională. Mi-e dor de oameni. Mereu mi-e dor de oameni”, îi mărturisea actriţa Tania Popa, „rusoaica de la teatru” - cum i se mai spune - Danielei Zeca, în 2017.
Născută la Căușeni, în Moldova de dincolo de Prut, Tania Popa este o actriță talentată, cu un temperament energic, care dovedește că poate aborda o gamă variată de roluri. Dincolo de scenă sau film, Tania Popa este un pedagog cu har, iubită de studenți, respectată de colegi. A fost protagonistă și în formate de televiziune, în care aducea „sarea și piperul” unor momente de încântare pentru public.
Tania Popa este o artistă care știe cum să rămână în lumina strălucitoare a reflectoarelor, oriunde s-ar afla.