În ultima săptămână din luna martie, TVR Cultural le-a propus telespectatorilor să urmărească, la „Mic dejun cu un campion”, dialogurile Danielei Zeca Buzura cu Nicolae Manolescu (ediție in memoriam), Theodor Paleologu, Adriana Babeți, Armand Goșu și Vava Ștefănescu.
Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”
Criticul literar Nicolae Manolescu (1939-2024) - ediție in memoriam, din 2018
- Luni, 25 martie, ora 10.00
TVR Cultural redifuzează, în memoria criticului literar Nicolae Manolescu, care s-a stins din viață în acest weekend, o ediție „Mic dejun cu un campion” din anul 2018, când omul de cultură a fost interlocutorul Danielei Zeca Buzura.
„Format la şcoala lui George Călinescu şi Alexandru Piru, Nicolae Manolescu şi-a urmat iluştrii profesori într-un mod diferit şi excepţional. A debutat cu poezie, dar şi-ar fi dorit să scrie romane. A fost invitat la „Mic dejun” pentru că, alături de alţi intelectuali contemporani, lasă în urma sa o moştenire relevantă: cărţi, mii de articole, emisiuni de televiziune (cele mai multe aflate în arhiva TVR – şi amintim aici doar celebra „Teleşcoală”, un instrument de real ajutor pentru descifrarea literaturii române), intervenţiile adecvate în cadrul Senatului României dar, mai ales, generaţiile de studenţi care s-au format sub îndrumarea sa.
Un critic literar de temut, un profesor adulat, un scriitor căruia nu îi lipseşte pana ascuţită, un promotor al literaturii române în toate formele, un om politic implicat în prima decadă a noului val după 1989, fondator al Partidului Alianţa Civică, propus pentru preşedinţia României la acea dată, senator, ambasador UNESCO, preşedinte în exerciţiu al Uniunii Scriitorilor, într-un cuvânt, un om de valoare, care s-a retras pe dealurile Mărcuşului din Câmpulung Muscel pentru a fi cu sine şi cu cărţile pe care le iubeşte atât.
Nicolae Manolescu ne destăinuie că este un timp în care cercul vieţii sale s-a rotit de prea multe ori şi are nevoie de puţină detaşare pentru a rezuma o viaţă plină: de prieteni şi de duşmani, de experienţe - unele ireconciliabile, de patimi, de un destin care se poate rezuma în doar două cuvinte: cultura română. Nicolae Manolescu crede în drumul său şi, de aceea, chiar dacă vârsta îşi spune cuvântul, el rămâne acelaşi om implicat nu numai în scrisul românesc, ci şi în parcursul democratic al României”, nota Ileana Ploscaru Panait, producătoarea „Mic dejun, despre criticul literar.
CITIȚI ȘI: PROGRAME IN MEMORIAM NICOLAE MANOLESCU, LA TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ
Criticul literar Nicolae Manolescu s-a stins din viață
****
Theodor Paleologu - istoric și eseist (ediție din 2021)
- Marți, 26 martie, ora 10.00
„Dragul meu, tu ar trebui să predai şi nu-ţi pierzi timpul cu politica!’’, îl îndemna ilustrul său tată, Alexandru Paleologu. Iată că, astăzi, după ce a trecut prin experienţele de diplomat şi politician, Theodor Paleologu i-a urmat sfatul, înfiinţând o fundaţie ce poartă numele familiei, o carte de vizită pentru cei care se înghesuie să-i urmărească cursurile şi călătoriile de documentare.
Iar reeditarea cărţii „Despre lucrurile cu adevărat importante”, a lui Alexandru Palologu, în 2021, la Editura Fundaţiei Paleologu, cu o prefaţă semnată de fiul său, a fost prilejul perfect pentru întâlnirea de la „Mic dejun”.
„Priorităţile mele, în acest moment, nu se mai rezumă doar la politică. Am crezut cu adevărat că un intelectual din generaţia mea trebuie să se implice. Nu mi-am atins aceste obiective, aşa că, astăzi, din fericire, trecând nişte ani, ştiu perfect cine sunt şi ce drum trebuie să urmez. După opt ani am plecat din politică şi cred că am făcut bine. Ce e un partid, dacă nu o formă de organizare a prostiei. Asta nu înseamnă că nu sunt un observator critic”, explica Paleologu, la „Mic dejun”.
Urmăriți și seria de fillere despre relațiile dintre români și ucraineni, realizată de Theodor Paleologu și UNICEF, pentru Televiziunea Română, aici.
****
Prof. univ. dr. Adriana Babeţi – scriitoare, critic literar (ediție din 2022)
- Miercuri, 27 martie, ora 10.00
„Să fii împăcat cu tine este o formă de fericire”, spunea Adriana Babeți, una dintre cele mai cunoscute și apreciate scriitoare contemporane și profesoară îndrăgită de literatură comparată, la Universitatea de Vest din Timișoara.
„Ceea ce nu m-a părăsit niciodată, ca înger al fericirii, a fost cartea”, spunea Adriana Babeți, care a fost invitată la „Mic dejun” în 2022.
„A fost întotdeauna cea mai bună dintre noi cei hărnicuţi, norocoşi, gălăgioşi, orgolioşi şi mai bine organizaţi’’, scria Mircea Mihăieş despre Adriana Babeţi, iar citindu-i eseurile, articolele şi proza o aşezăm şi noi între autorii de primul raft”, arăta și Daniela Zeca Buzura.
****
Armand Goșu - profesor și analist politic, specializat în spațiul euro-asiatic (ediție din 2022)
- Joi, 28 martie, ora 10.00
Armand Goșu, analist politic și istoric, predă din 2004 istoria politică a Rusiei şi a URSS, istoria politicii externe şi a diplomaţiei sovietice, evoluţii în fostul spaţiu sovietic şi introducere în istoria serviciilor secrete sovietice. Are un doctorat în istoria Rusiei, cu o teză despre politica externă a Imperiului Rus.
A fost corespondent la Moscova pentru radio BBC, în anii 1995‑1998 şi 1999‑2000. Între 2005 şi 2010 a fost redactor‑şef adjunct, iar în perioada 2013‑2014, redactor‑şef al revistei 22, editată de Grupul pentru Dialog Social.
Este conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice, în cadrul Universității din București.
Armand Goșu a fost invitatul Danielei Zeca Buzura la „Mic dejun” în 2022.
****
Vava Ştefănescu - coregrafă, managerul Centrului Național al Dansului (ediție din 2022)
- Vineri, 29 martie, ora 10.00
„Dansul este un principiu al vieţii”, spunea Vava Ştefănescu, iar această cugetare i se potriveşte cel mai bine, pentru că întreaga ei carieră de dansatoare, coregrafă sau regizor şi-a dedicat-o exclusiv scenei.
Predă, regizează, dansează, inspiră pe cei mai tineri, călătoreşte cu burse de studii şi documentare, se adaptează din mers oricăror provocări – un fapt important ce indică disponibilitatea şi abilitatea de a depăşi situaţii dificile, cu scopul de a performa în domeniul artistic pe care îl iubeşte atât de mult, este unul dintre cei mai importanţi coregrafi ai Centrului Naţional al Dansului şi directoarea artistică a acestei instituţii unice în România.
„De câteva decenii încoace, Vava Ştefănescu îşi concepe dansul ca viaţa: când lin, când vibrant, cu suişuri şi coborâşuri, însă, totdeauna adevărat”, spunea Daniela Zeca Buzura, despre Vava Ștefănescu, invitată la „Mic dejun” în 2022.