Între 13 și 17 noiembrie, TVR Cultural le-a adus telespectatorilor dialogurile de colecție ale Danielei Zeca Buzura cu Ada Milea, Victor Rebengiuc, Mihai Șora (1916-2023), Sofia Vicoveanca și Gheorghe Florescu, înregistrate în cadrul emisiunii „Mic dejun cu un campion”.
Emisiunea este difuzată de luni până vineri și duminică, de la ora 10.00.
Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea „Mic dejun cu un campion”
Ada Milea - muziciană (ediție din 2018)
- Luni, 13 noiembrie, ora 10:00
Deopotrivă actriţă şi muziciană a cărei creaţie reprezintă o simbioză între mesaj, melodicitate şi jocul scenic, Ada Milea (n.1975) este, pe drept cuvânt, o artistă foarte apreciat de public. Cu o voce unică, ea dă viaţă unor mesaje acute, de impact, care vin pe filiera poeziei de cea mai bună calitate a deceniilor şapte şi opt din literatura română.
Implicată în proiecte culturale de graniţă, în care îmbină muzica, teatrul, experimentul mişcării coregrafice, Ada Milea este o artistă completă, cu adevărat o prezenţă insolită, care a deschis sezonul din 2018 al „Mic dejun cu un campion”.
Ada Milea a câştigat simpatia publicului prin versuri sau interpretări inedite ale unor motive muzicale deja cunoscute, dar spuse sau cântate într-o așa manieră încât au devenit repede punctele de atracţie ale concertelor şi festivalurilor la care a participat.
„Vreau să fiu eu, cu faţa mea. Aşa cum sunt în fiecare dimineaţă. Eu şi chitara. Atât”, mărturisea muziciana.
***
Victor Rebengiuc - actor (ediție din 2018)
- Marți, 14 noiembrie, ora 10:00
Maestrul Victor Rebengiuc nu este prea darnic cu apariţiile sale publice. Nu-i place să se expună decât pe scenă. Este mai tot timpul ocupat cu proiectele sale profesionale şi nu are răgaz pentru emisiuni de „canapeluţă”, cum le spune el.
În 2018, când Victor Rebengiuc a aniversat 62 de ani de carieră și 85 de viață, a venit la „Mic dejun”, după ce a sărbătorit pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, jucând într-un spectacol, ca în oricare altă seară. De data aceasta, „Regele moare”, după un text de Eugen Ionescu.
„Cum puteam să-mi sărbătoresc mai bine onomastica decât aşa, cu colegii, prietenii şi cu dumneavoastră, spectatorii. A fost de-a dreptul emoţionant”, mărturisea Victor Rebengiuc.
Zeci de roluri în teatru şi film descriu o carieră care e departe de a-şi fi epuizat resursele. Dovada este prezenţa sa permanentă în distribuţia Naţionalului bucureştean.
Victor Rebengiuc spune, însă, că nu este actorul-vedetă. Nu se simte tributar unui anume personaj pe care, pentru a-l interpreta, îl poartă cu sine şi înainte, şi după spectacol, ca şi cum ar fi o marcă de care nu se poate despărţi.
Dimpotrivă, la ieşirea din scenă, odată cu costumul de spectacol şi fardul de pe obraz dispare şi „dublul” său însoţitor, personajul căruia îi dă viaţă şi substanţă, și devine Victor Rebengiuc, omul obişnuit care-şi cumpără ziarul şi pâinea în fiecare zi.
***
Mihai Șora (1916-2023) - filosof , ediție din 2018
- Miercuri, 15 noiembrie, ora 10:00
„Soarta a fost întotdeauna bună cu mine. Nu mi-am făcut probleme”, mărturisea un Mihai Şora care străbătuse mai bine de un secol de viață și pe care, ascultându-l, oricine îşi putea da seama ce zestre afectivă, spirituală și intelectuală capacita un om de talia sa, cel pe care prietenul de-o viaţă, Emil Cioran, îl califica drept „cel mai înţelept al generaţiei sale”.
Din 1978, a început să publice seria de cărţi în dialog care constituie nucleul sistemului şi gândirii sale filozofice. După Revoluția din decembrie 1989, a fost ministru al Învăţământului (funcţie din care a demisionat, văzând că ideile şi concepţiile sale intră în conflict cu linia politică), membru fondator al Partidului Alianţa Civică şi unul dintre întemeietorii Grupului pentru Dialog Social (GDS).
La peste 100 de ani, s-a implicat în mişcarea de rezistenţă civică și în proiecte sociale, a mărșăluit alături de cei mai tineri pentru progresul României şi a crezut cu tărie că „speranţa nu trebuie să ne părăsească niciodată. Tot timpul este ceva de făcut, de îndreptat’’. Viaţa sa a fost o poveste şi a rămas convins că reţeta fericirii este „să vezi mereu în față, nu în trecut”.
Mihai Șora s-a stins din viață în 25 februarie 2023.
***
Sofia Vicoveanca – artistă de muzică populară (ediție din 2018)
- Joi, 16 noiembrie, ora 10:00
„Trebuie să fii mereu ceea ce eşti cu adevărat’’, spunea Sofia Vicoveanca, la „Mic dejun”, în 2018.
Sofia Vicoveanca poate fi considerată un autentic bun de patrimoniu - nu numai al folclorului românesc, pe care îl interpretează cu o asemenea dedicaţie încât nu se poate să nu te cutremure, ci pentru că este o artistă complexă, actriţă, cercetător şi culegător de cântece străvechi, cu un melos pe care rar îl mai întâlneşti, ca şi versurile cântecelor de demult.
Sofia Vicoveanca este o campioană a longevităţii şi a dăruirii pentru cântul popular autentic. O artistă care-şi valorizează fiecare apariţie publică, care nu lasă niciun detaliu la întâmplare. Costumele populare pe care le poartă, vechi şi preţioase, sunt o marcă personală, ca şi trăistuţa cu cântece, poveşti şi poezii imaginate de ea, pe care le îngână ca pe un cânt străvechi.
„O regină în opinci”, spunea Daniela Zeca Buzura, după ce Sofia Vicoveanca a povestit episodul protocolului pe care a trebuit să-l respecte când a fost invitată de Familia Regală.
„Pălăria mea este basmaua, rochia mea de seară este costumul ăsta, ţesut de ţărăncile bucovinence, iar pantofii de bal, uite, opincuţele astea cu şnururi înfăşurate pe glezne”.
***
Gheorghe Florescu – comerciant de cafea (ediție din 2018)
- Vineri, 17 noiembrie, ora 10:00
Gheorghe Florescu este un martor al istoriei care se scrie, de cele mai multe ori, acolo, în zona obscură a lucrurilor mărunte, de zi cu zi, care pot trece neobservate, dar, care, adunate laolată şi puse într-un context istoric şi al relaţiilor personale, desenează o epocă şi mentalităţi peste care nu putem trece aşa uşor.
„Ne-am revăzut copilăria prin talentul de povestitor al unui cafegiu celebru”, putem spune fără a greşi prea mult. Gheorghe Florescu este un personaj notoriu al Bucureştiului, cel care a făcut din servitul şi selecţia cafelei un ritual misterios. Alături de el, avem ocazia să descoperim cafeaua cu caimac sau fără, aromată sau clasică, înnobilată uneori cu gusturi exotice, servită într-o cafenea unde muzica bună se împleteşte cu sfaturile unui cafegiu expert şi risipitor de vorbe.
Câte boabe de cafea, tot atâtea poveşti despre oameni celebri sau mai puţin cunoscuţi care i-au trecut pragul - și toate s-au adunat într-o carte, „Confesiunile unui cafegiu”, care astăzi se află la a treia reeditare.
Gheorghe Florescu deţine acum cafeneaua „Delicatese Florescu”, din centrul Bucureştiului - ce interbelic sună, parcă ne-am întors cu o sută de ani în timp – primul magazin de cafea gourmet, cu o clientelă şi o atmosferă unice. Lucrează la o nouă apariţie editorială. Are blog şi pagină de Facebook. Reţetele pentru prepararea cafelei le găsiţi pe YouTube. Călătoreşte prin lume povestind şi preparând cafea bună.