Între 30 octombrie și 3 noiembrie, TVR Cultural a redifuzat dialogurile Danielei Zeca Buzura cu Mircea Vintilă, actrița Tania Popa, poetul Mircea Dinescu, scriitorul spaniol Francesc Miralles și scriitorul George Arion.
Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”
Muzicianul Mircea Vintilă (ediție din 2017)
- Luni, 30 octombrie, ora 10:00
Mircea Vintilă este o istorie vie. În cei peste 50 de ani de carieră, el a știut să răpească inimile fanilor cu muzică sa. O chitară, versuri superbe și o muzică sensibilă l-au făcut pe Mircea Vintilă un idol al generației ’70. Au fost anii în care a și debutat fenomenul muzicii folk din România, odată cu faimosul Cenaclu Flacăra. Iar Mircea Vintilă a fost încă de la început unul dintre cei mai carismatici, productivi și de succes interpreți și compozitori ai folkului, gen care a definit perioada romantică a muzicii autohtone.
„Am fost golanii frumoși ai vremurilor noastre”, spunea Mircea Vintilă la „Mic dejun”, cu oarecare nostalgie.
A discutat cu Daniela Zeca Buzura despre amintiri din facultate, stagiatură, meserie, concerte, prieteni, iubite, turnee, poveşti din spatele scenei, oameni de toată ispravă, viaţă la zi, alte întâmplări mai recente. Toate s-au concretizet în albume, trupe, întregistrări.
***
Actrița Tania Popa (ediție din 2017)
- Marți, 31 octombrie, ora 10:00
Cine o cunoaşte pe Tania Popa,din spectacole, emisiuni de televiziune, filme sau, pur şi simplu, de pe stradă nu poate să se sustragă unui sentiment cu totul neobişnuit: „Fata asta e ca un vulcan!”. Şi chiar ea mărturisea că nu se poate opri din a râde şi a se bucura. Minut de minut.
„Sunt foarte pasională. Mi-e dor de oameni. Mereu mi-e dor de oameni”, spunea actriţa Tania Popa - „rusoaica de la teatru”, cum i se mai spune.
Născuta la Căușeni, în Moldova de dincolo de Prut, Tania Popa este una dintre actrițele generației de mijloc care dovedește cu prisosință măsura talentului înnăscut, temperamentul energic, putința abordării unei game ample de roluri. Dincolo de scenă sau film, Tania Popa este un pedagog cu har, iubită de studenți, respectată de colegi. A fost și protagonistă în formate de televiziune în care a adus sarea și piperul unor momente de încântare pentru public. Adică Tania Popa este un artist care știe cum să rămână în lumina strălucitoare a reflectoarelor, oriunde s-ar afla.
***
Poetul Mircea Dinescu (ediție din 2017)
- Miercuri, 1 noiembrie, ora 10:00
Mircea Dinescu este, dincolo de nenumăratele feţe cu care ne-a obişnuit – participant la Revoluţie, implicat în politică, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor, fondator de reviste, om de afaceri, invitat permanent în platourile de televiziune, maestru de ceremonii al propriului show -, un poet sclipitor care scrie cu har, cu o discontinuitate dezarmantă, dar care îl pune mereu în lumina cea mai favorabilă.
Este, trebuie să recunoaştem, un personaj cât o lume cu mii de poveşti neştiute. Fluviul de gânduri, poveşti, întâmplări, versuri reamintite sau mai noi, recitări în tandem, volume vechi şi recente, aceleaşi speranţe, mai multă luciditate, toate sunt ingredientedele unei întâlniri dintre prieteni buni, confraţi în ale scrisului, Mircea Dinescu şi Daniela Zeca Buzura.
***
Francesc Miralles – scriitor spaniol, invitat de onoare FILIT 2017
- Joi, 2 noiembrie, ora 10:00
Scriitorul, jurnalistul și muzicianul spaniol Francesc Miralles a fost invitat de onoare la FILIT 2017, un festival de literatură a cărui notorietate atrage, pe an ce trece, tot mai mulți invitați de marcă din lumea întreagă. A urmat cursuri de jurnalism şi filologie engleză la Universitatea Autonomă din Barcelona, pe care le-a abandonat pentru vraja călătoriilor prin lume, astfel încât a trăit o vreme în Croaţia şi Slovenia.
Odată cu peregrinările sale, a descoperit scrisul şi aceste experienţe în ţări străine s-au concretizat de fiecare dată în cărţi care s-au bucurat de o bună primire din partea publicului, deşi a scris de multe ori sub protecţia unui pseudonim literar.
Premiul Gran Angular, pe care l-a primit în 2001 - 2002, l-a determinat să facă din scris o profesie, aşa încât i-au apărut într-un ritm susţinut mai multe romane, cărţi de dezvoltare personală, cărţi pentru copii şi adolescenţi, cărţi de aventuri. Cărțile sale traduse şi apărute la Editura Humanitas, cu un real succes la publicul de la noi, au prilejuit această binevenită călătorie în România.
***
Scriitorul George Arion (ediție din 2017)
- Vineri, 3 noiembrie, ora 10:00
Editura Crime Scene Press a obţinut la Târgul Gaudeamus, în 2017, diploma de excelenţă pentru programul său editorial, care vizează o nişă literară marginalizată în România: romanul poliţist. Un gen atât de prizat de public, încât, deseori, a fost pe nedrept confundat aproape exclusiv cu un gen de consum.
George Arion este scriitorul care a demonstrat că, dimpotrivă, poate fi un gen major al literaturii, căruia i se pot dedica nu numai colecţii, ci biblioteci întregi. Personajul său, Andrei Mladin, devine un celebru „Detectiv fără voie”, care-şi întinde aventurile în paginile mai multor romane de succes, ca dovadă stau numeroasele sale traduceri în limbi de circulaţie internaţională, ambii - şi autorul, şi personajul său de ficţiune - bucurându-se fără rezerve de o binemeritată notorietate.
Este un gen care l-a consacrat, pentru care scrie cu aparentă uşurinţă, un tip de roman care îi face plăcere şi care-i stârneşte imaginaţia. Pentru că , înainte de a fi un scriitor de romane poliţiste, George Arion a fost şi este un excelent gazetar şi manager de presă priceput. A scris poezie, proză scurtă, teatru, scenarii de teatru şi film şi este autorul multor interviuri cu personalităţi de succes. Acestea, rodul multor ani de gazetărie, au fost editate în două culegeri monumentale care au fost lansate pe piaţă şi care s-au epuizat aproape la prima întâlnire cu publicul.
<div class="video-container"><iframe width="817" height="460" src="https://www.youtube-nocookie.com/embed/LQdmHWO401U?si=UtvG4tOCELpi0fqa" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" allowfullscreen></iframe></div>