Mihai Măniuțiu a pus în scenă, ca regizor şi scenarist, peste 100 de spectacole pe scenele tuturor teatrelor importante din România, dar şi în Marea Britanie, Statele Unite și Belgia. Palmaresul său numără peste douăzeci de premii importante dintre care şase premii UNITER. Interviul acordat Danielei Zeca Buzura s-a difuzat sâmbătă, 31 august, de la ora 10, pe TVR Cultural.
Luni, 26 august 2024, ora 10:00
Invitat: Cătălin Ştefănescu – realizator, moderator şi producător de televiziune, jurnalist şi dramaturg și Daniela Zeca Buzura
Daniela Zeca Buzura – realizator de televiziune, jurnalist, redactor şef şi apoi director al TVR Cultural timp de 9 ani, profesor universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti, autor de lucrări de specialitate şi, mai ales, scriitor. Într-o ediţie a Târgului Gaudeamus se lansa cea de-a doua ediţie a Trilogiei Orientale semnate de Daniela Zeca Buzura, apărută la Editura Polirom şi atât de bine primită de public. Un prilej potrivit pentru cei doi pentru a depăna nu numai poveşti, ci şi lucruri grave în sensul unei discuţii ce nu exclude nici sărbătoarea, nici accentele grave.
***
Marţi, 27 august 2024, ora 10:00
Invitat: Marcel Iureş – actor şi manager de teatru
Marcel Iureş este un actor iubit şi necunoscut în acelaşi timp. Necunoscut nu în sensul lipsei notorietăţii, ci în sensul profund al lucrurilor care clocotesc pe dedesubt. Este un artist al generaţiei ’80, valoroasă atât în literatură, poezie, arte vizuale, muzică, cât şi, evident, în teatru şi film. În întregime este o generaţie norocoasă pentru că a convieţuit la superlativ împreună cu antecesorii săi redutabili, dar a avut şi răgazul de a-şi dovedi propria valoare. Astăzi, Marcel Iureş nu mai este atât de vizibil, în schimb este mult mai selectiv. Face teatru, dar numai proiecte în care crede cu adevărat. Cât despre film, este unul dintre actorii români care joacă mult peste hotare, dar şi în acest superb şi poetic lung metraj românesc, ’’Octav’’. Iar pentru o întâlnire specială sunteţi invitaţi şi la Teatrul ACT de pe Calea Victoriei, dar şi aici, în compania Danielei Zeca Buzura, la un Mic Dejun cu un Campion pur sânge. ’’Seva mea, zice Marcel Iureş, vine şi din faptul că am întâlnit oameni care au trăit meditând, încercând, nu vorbind’’.
***
Miercuri, 28 august 2024, ora 10:00
Invitat: Ada Milea – muzician şi actor
Uzând de o voce unică, ea dă viaţă unor mesaje acute, de impact, care vin pe filiera poeziei de cea mai bună calitate a deceniilor şapte şi opt din literatura română. Implicată în proiecte culturale de graniţă, în care îmbină muzica, teatrul, experimentul mişcării coregrafice, Ada Milea este astăzi un artist complet, cu adevărat o prezenţă insolită care ne-a bucurat în mod deosebit că a acceptat fără reţineri invitaţia de a deschide un sezon al întâlnirilor de la Mic Dejun cu un Campion. Ada Milea a câştigat simpatia publicului prin versuri sau interpretări inedite ale unor motive muzicale deja cunoscute, dar spuse/cântate de o asemenea manieră încât au devenit repede punctele de atracţie ale concertelor şi festivalurilor la care a participat. ’’Vreau să fiu eu, cu faţa mea. Aşa cum sunt în fiecare dimineaţă. Eu şi chitara. Atât’’. Am dat comanda Motor! şi... ne-a apărut în faţă o persoană modestă, uşor incomodată de succes, uluită de tot ceea ce se ştiam despre performanţele ei, ca şi cum nu le-ar fi meritat. Cântă cu patimă stinsă, cu vorbe ce biciuiesc simţurile. Nu asculţi doar muzică, ci o nelinişte profundă ce vine din ochii săi albaştri şi din tânguirea versului. Şi asta vine de la o fată mică de statură, fără aere de vedetă şi frumuseţe trucată. Doar cu o chitară şi ceva de spus.
***
Joi, 29 august 2024, ora 10:00
Invitat: Victor Rebengiuc – actor
S-au aliniat câteva conjuncturi binevoitoare care au făcut ca invitaţia adresată lui Victor Rebengiuc să aibă un răspuns afirmativ. De regulă, Maestrul nu este prea darnic cu apariţiile sale publice. Nu-i place să se expună decât pe scenă. Este mai tot timpul ocupat cu proiectele sale profesionale şi nu are răgaz pentru emsiuni de ’’canapeluţă’’, cum le spune el. În cei 62 de ani de carieră ca actor şi la 85 de ani împliniţi, Victor Rebengiuc a sărbătorit pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, jucând într-un spectacol ca în oricare altă seară. De data aceasta, ’’Regele moare’’ după un text de Eugen Ionescu. ’’Cum puteam să-mi sărbătoresc mai bine onomastica decât aşa, cu colegii, prietenii şi cu dumneavoastră, spectatorii. A fost de-a dreptul emoţionant’’ – mărturisea Victor Rebengiuc. Zeci de roluri în teatru şi film descriu o carieră care, sperăm cu toţii, e departe de a-și fi epuizat resursele. Dovada este prezenţa sa permanentă în distribuţia Naţionalului bucureştean. Cu toate acestea, Victor Rebengiuc mărturiseşte că nu este actorul-vedetă. Nu se simte tributar unui anume personaj pe care, pentru a-l interpreta, îl poartă cu sine şi înainte, şi după spectacol, ca şi cum ar fi o marcă de care nu se poate despărţi. Dimpotrivă, la ieşirea din scenă, odată cu costumul de spectacol şi fardul de pe obraz dispare şi ’’dublul’’ său însoţitor, personajul căruia îi dă viaţă şi substanţă. Şi devine... Victor Rebengiuc, omul obişnuit care-şi cumpără ziarul şi pâinea în fiecare zi.
***
Vineri, 30 august 2024, ora 10:00
In memoriam Alex Ştefănescu – critic şi istoric literar, scriitor şi jurnalist
’’Scriitorul şi criticul literar Alex Ştefănescu mi-a spus cândva: ’Voi încheia proiectul Eminescu şi ştiu, în sfârşit, că vom vorbi despre POET nu doar în ianuarie şi în decembrie’. Alex Ştefănescu a revenit la Mic Dejun pentru că volumul ’’Eminescu POEM cu POEM’’ a văzut lumina tiparului. A fost ca un adevărat şantier de cercetare şi selecţie bazat pe documentarea în arhive timp de cel puţin un deceniu. A scris timp de patru ani, iar cartea a apărut în noiembrie 2017. Vor urma şi altele pentru că aceasta face parte dintr-o serie care va cuprinde întreaga operă poetică antumă a poetului. Aşadar, o intreprindere temerară menită a scoate la lumină nu numai cele ştiute dar şi cele necunoscute despre Eminescu, creaţia lui literară, filozofică sau jurnalistică dar şi despre viaţa, iubirile şi miturile ce se leagă de personalitatea acestuia. Publicarea volumului ’’Eminescu POEM cu POEM’’ constituie un bun prilej pentru ca, în anul CENTENARULUI, pe care Eminescu l-a intuit magistral, l-a visat şi l-a dorit ca nimeni altul - scriind o asemenea poezie de dragoste de ţară precum ’’Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie’’ (de la cărei publicare s-au împlinit 150 de ani) -, să discutăm la o cafea despre POET, într-un fel cu totul diferit. Pentru că asta face Alex Ştefănescu în cartea sa. ’’Mi-ar fi părut rău să mor şi să nu fi scris despre Eminescu’’ – ne mărturisea el.
***
Sâmbătă, 31 august 2024, ora 10:00 la TVR Cultural şi luni, 2 septembrie 2024, ora 14:00 - TVR2
Invitat: Mihai Măniuţiu – regizor de teatru şi scriitor, scenarist, manager al Teatrului Naţional din Cluj – Napoca, profesor la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babes-Bolyai și ’distinguished professor’ la University of California, Irvine/SUA.
Mihai Măniuțiu a pus în scenă, ca regizor şi scenarist, peste 100 de spectacole pe scenele tuturor teatrelor importante din România, dar şi în Marea Britanie, Statele Unite (unde activează şi ca profesor invitat la University of California, Irvine), Belgia. Palmaresul său numără peste douăzeci de premii importante dintre care şase premii UNITER. Complexitatea personalităţii sale, ariile creatoare atât de diverse, dar convergente, dublate de o distincţie şi o modestie aristocratice, pe care şi le-a cultivat întreaga viaţă, fac din Mihai Măniuţiu un om cu multiple şi înţelegătoare perspective asupra vremurilor pe care le parcurgem. Ceva din aceste trăiri rafinate printr-un simţ estetic şi moral desăvârşit şi o aplecare asupra personajelor din teatru şi din afara lui, reuşeşte să ne transmită şi nouă prin vibraţia unică a unui artist demn de toată consideraţia. ’’Teatrul este şi va rămâne efemer’’ este convins Mihai Măniuţiu, unul dintre cei mai importanţi regizori, scenarişti şi profesori de teatru români contemporani. Şi-a descoperit cu aceeaşi pasiune şi pasiunea pentru scris şi, poate tocmai de aceea, textele pe care le dramatizează, chiar dacă nu-i aparţin, capătă o atât de adâncă introspecţie şi strălucire discretă. ’’...un Muncitor al scenei, un magician de spații ample și coregrafii halucinante și un bijutier al frazei, un artizan al prozei metaforice...’’, cum atât de cald şi de precis îl definea prietenul său, Dan C. Mihăilescu într-una dintre prezentările uneia dintre cele mai recente cărţi scrise de Mihai Măniuţiu, în dialog cu Daniela Zeca Buzura, amfitrionul emisiunii.
Producător: Ileana Ploscaru Panait
Moderator: Daniela Zeca Buzura
* Această serie de ediții se redifuzează la TVR Cultural.