Maxim Dumitraș - sculptor, pictor, artist multimedia și muzeograf - este invitatul realizatoarei Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală, la „Biografii necesare”, duminică, 14 aprilie, ora 22.00, la TVR Cultural și miercuri, 17 aprilie, ora 23.50, la TVR Internațional.

Este imposibil să aduni Raiul între limite, încorsetări materiale ale spaţiului, cum este o sală de expoziţii sau o pânză de pictură. Şi mai greu este să-l cuprinzi pe tot în suflet, dar, după întâlnirea cu Maxim Dumitraş, am înţeles că totul se poate, atunci când aduni într-un singur loc, o viață alături de cel care ţi-a dat viaţă.

Atipic pentru noi, ne-am revăzut, de data aceasta, nu la atelier, aşa cum obişnuiam, ci într-o expoziţie – ofrandă/omagiu pentru tatăl său – ţăran sadea, gospodar şi mijlocitor de rost – care, la final de drum pe acest pământ, şi-a ajutat fiul în munca istovitoare de artist. Umăr la umăr, fiul şi tatăl au lucrat şi s-au împlinit reciproc într-un fel numai de ei ştiut. Numai de ei înţeles. Linii fine sau mai groase, disciplinate la început în repetiţia lor sau din ce în ce mai ezitante spre final, desenate cu tenacitate de tată, completate şi întregite cu atenţie de Maxim Dumitraş, în lucrări cu o semnificaţie aparte, au scris o istorie a familiei şi a timpului, străbătând, parcă, cu fiecare gest, un drum iniţiatic. La capătul lui, tatăl a mărturisit că munca fiului este infinit mai grea şi mai temeinică decât a sa.

Ileana Ploscaru Panait: Este o încercare aşa cum nu am mai văzut.

Maxim Dumitraş: Am lucrat împreună, timp de mai mulţi ani. L-am rugat să deseneze linii verticale.

Ileana Ploscaru Panait: De ce doar verticale?

Maxim Dumitraş: Pentru că aşa creşte firul de iarbă. În sus. E puternic şi fragil. E puternic, pentru că, în fiecare an, odată cu venirea primăverii, înverzeşte şi fragil, pentru că şi dispare. Şi tata a zis că sub brazda asta reavănă se va odihni şi el şi va creşte iarba la fel ca şi lucrările astea pe care le-am făcut împreună.

Ileana Ploscaru Panait: Şi cum lucraţi?

Maxim Dumitraş: Sigur, eu am făcut compoziţiile, tot ce ţine de partea plastică. El venea cu desenul care, după cum treceau anii, se modifica: de unde era ferm şi sigur, spre sfârşit avea un tremur şi o nesiguranţă a ceasului ce avea să vină. Este ca o amprentă. Am avut atât de multe discuţii. Nu mai eram fiu şi tată. Eram doi prieteni buni.

Maxim Dumitraş este un artist ieşit din comun, nu doar prin meserie, ci, mai ales, prin atitudine şi modul în care a ştiut dintotdeauna să-şi urmeze cu tenacitate idealurile. Un om care imaginează ceea ce unii sceptici ar numi „visuri” greu de împlinit. Un artist cu hărnicia şi putinţa de a munci enorm, de a construi punţi, oaze de normalitate şi trăire autentică, locuri înnobilate de semnificaţii ce parcă aparţin altei lumi, un om şi un artist aflat constant la graniţa dintre bogăţia imaginarului, ce-i dă impulsul creaţiei, şi pragmatismul aplicat, care îi permite să realizeze tot ceea ce şi-a propus.

Maxim Dumitraş deschide pentru noi un rai. Un sat artistic, la Dosul Gârciului, un spaţiu simbolic, al cărui semn de intrare este veriga; de fapt, conceptul ce stă la baza acestui proiect nemaiîntâlnit nu este doar despre artă - este despre trăire, armonie, echilibru, întoarcere şi viitor, recuperare, ciclurile vieţii, uman şi divin. Adică despre rostul pământean al divinităţii din om.

Ileana Ploscaru Panait: Cum ţi-a venit această idee?

Maxim Dumitraş: Am vrut să fac ceva pentru artişti. E o zonă splendidă. Am construit câteva case, hai să le zicem «de vacanță », dar ele sunt ateliere deschise. Au venit mulţi artişti, în fiecare an. Nu stăm doar la poveşti. Avem un program de lucru foarte aglomerat. Se fac intervenţii în natură – instalaţii, obiecte, sculptură, pictură, fiecare cu ideea lui. Este foarte fain. Vreau să vină cât mai multă lume să vadă Maxonia. Vezi? Până şi numele pe care l-am dat locului vine de la numele meu. Dar nu mă fălesc. Am vrut doar să sune altfel.

Sculptor, pictor, grafician, artist multimedia, curator şi muzeograf, Maxim Dumitraş se bucură de o carieră lungă şi fructuoasă: a organizat aproape 30 de expoziţii personale şi peste 150 de expoziţii de grup în ţară şi în afară. Cine încearcă să contabilizeze activitatea sa în cadrul simpozioanelor de sculptură poate avea dificultăţi: sunt peste 60, în Germania, Spania, Grecia, Turcia, Republica Moldova, Franţa, Bulgaria şi, bineînţeles, la Sângeorz Băi - bucata sa de Românie.

Premiile i-au răsplătit munca: amintim doar Marele Premiu pentru Film pentru acţiunea plastică „Zidirea” şi „Turnul Babel” la Beclean, în 1994, iar peste exact un deceniu, în 2004, Premiul special pentru sculptură „Mihail Grecu”, la marea expoziţie Saloanele Moldovei, la Bacău şi Chişinău şi onoranta medalie „Meritul Cultural”. În 2022, i-a fost decernat Premiul „Restitutio Brâncuşi”, de către Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”.

Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor din Paris, fondator şi director al Muzeului de Artă Comparată de la Sângeorz-Băi.

Lui Maxim Dumitraş i se spune „paznicul umbrei și luminii” sau „pescar de prieteni”. Preferăm ambele sintagme - nu de alta, dar, aflaţi sub pavăza raiului artistic de la Dosul Gârciului şi sperând că ne putem număra printre prietenii săi, suntem siguri că nu vom rătăci niciodată cărarea care ne duce spre bucuria de a trăi frumos.

***

Un text de Ileana Ploscaru Panait

***

Program de difuzare:

• TVR Cultural - duminică, 14 aprilie 2024, de la ora 22.02 (reluare sâmbătă, 29 aprilie 2024, ora 08.00)
• TVR Internaţional, miercuri, 17 aprilie 2024, ora 23:50.