loader
Foto

Mărţişorul aduce noutăţi „Telejurnalului” TVR 1

Mai multe ştiri, pentru mai mulţi telespectatori. Din 2 martie, principala ediţie a „Telejurnalului” de la TVR 1 poate fi urmărită de la ora 19.00. Iar cei care deschid mai târziu televizoarele văd ştirile zilei în „Telejurnalul” de la ora 23.00.

 

Primăvara vine cu un program de ştiri mai bogat la TVR 1. Începând din a doua zi a lunii martie, Mihai Rădulescu ne aşteaptă cu cele mai importante informaţii ale zilei la ora 19.00, de luni până vineri. În weekend, la aceeaşi oră, „Telejurnalul” TVR 1 e prezentat de Alina Stancu.

„Vor fi recalibrări, îmbunătăţiri la nivel de conţinut editorial şi de ambalare a acestuia. E o mare satisfacţie profesională să fiu implicat în toate aceste transformări, ca prezentator al principalului Telejurnal al TVR. Am deja o bună experienţă în prezentarea şi moderarea de emisiuni informative, dar acum, ţinând cont de tot acest proces de refresh, e vorba despre o provocare diferită. Iar mie imi plac enorm provocările!”, anunţă Mihai Rădulescu, încântat şi de momentul în care vine această propunere pentru el – anul 30 de la primii săi paşi în Televiziunea Română. „Am încredere în echipa de la Ştiri şi îi asigur pe telespectatori că le vom oferi un jurnal dens, relevant şi atractiv”, completează jurnalistul.

„O nouă provocare, abia aștept întâlnirea, de la pupitrul Știrilor, cu publicul de weekend. Tronsonul orar al jurnalelor de seară este nou, îmi doresc ca telespectatorii noștri să aprecieze schimbarea. Noi rămânem fideli aceluiași principiu, de a transmite informații de încredere celor care ne urmăresc", ne-a declarat şi Alina Stancu.

(w882) Alina Stan

Tot de luni, 2 martie, telespectatorii TVR 1 au şi un „Telejurnal” de noapte, de luni până vineri. Eugen Rusu este la pupitrul acestei ediţii, cu începere de la ora 23.00.

(w882) Eugen Rusu

Telejurnalul îşi păstrează seriozitatea şi relevanţa conţinutului, dar va avea un aspect mai dinamic şi mai modern, graţie unor noi elemente de grafică”, ne spune Anca Lăzărescu, director interimar al Direcţiei Ştiri şi Sport a Televiziunii Române. De asemenea, noul „Telejurnal” va include rubricile Sport şi Meteo, mai punctează ea.

Rămân în grila TVR 1 şi celelalte ediţii ale programelor informative – „Telejurnal matinal”, de la ora 6.00, respectiv „Telejurnalul” de ora 14.00. „Weekend matinal” poate fi urmărit sâmbăta, de la 7.00.

 

 
„Etnicity”, un city break în România multietnică, la TVR 1

Toamna aceasta, Redacția Alte Minorități a Televiziunii Române aduce diversitatea etnică urbană la TVR 1, dând startul unei noi producții tv: ...

Premieră: Rubrică în limba rromani, în cadrul emisiunii „Opre Roma”, la TVR 1

Realizată și prezentată de doi oameni valoroși ai comunităţii rrome, actori și activiști culturali recunoscuți – Zita Moldovan și Sorin Aurel ...

Urmărim o ediție "Europolis" despre comunitățile bulgare din satele Lunca și Vișina, județul Tulcea. Moștenirea lor muzicală, meșteșugărească și ...

 

#TVRminoritati