Marina Florea şi George Nicolescu le-au susţinut pe cele două interprete în ediţia din 13 noiembrie a emisiunii găzduite de Iuliana Tudor, difuzată la TVR 1 şi TVR+, de la ora 21.10.
Ediția este disponibilă online pe TVR+.
Chiar dacă e o zi de vineri, 13, Iuliana Tudor ne îndeamnă să privim cu optimism această toamnă însorită şi ne aşteaptă la o nouă seară în care artişti de folclor sunt puşi în situaţii inedite, poate irepetabile, trecând prin probe care îi solicită într-un mod cu totul diferit decât cel cu care s-au obişnuit. O dată-n viaţă poate fi urmărită, ca de obicei, vineri seara, de la ora 21.10, la TVR 1 şi online, pe TVR+.
În ediţia din 30 octombrie, telespectatorii TVR 1 vor vedea cum se descurcă în faţa provocărilor O dată-n viaţă alte două foarte apreciate interprete de muzică populară: Maria Dragomiroiu şi Florica Zaha. Cele două artiste beneficiază şi în această ediţie de suportul unor echipe de profesionişti: Ansamblul Burnasul face echipă cu Maria Dragomiroiu, iar Floricăi Zaha i se alătură Orchestra Rapsodia Bihoreană şi Ansamblul Nuntaşii Bihorului. Invitaţii speciali ai serii sunt doi artişti care şi-au pus amprenta pentru totdeauna pe muzica uşoară românească: George Nicolescu şi Marina Florea. În „duelul” artistic al emisiunii se alătură actorii Ovidiu Cuncea şi Eugen Cristea, asigurându-ne că buna dispoziţie va fi din nou la ea acasă în platoul O dată-n viaţă.
În noul sezon, show-ul O dată-n viaţă este construit în jurul a două vedete din folclorul românesc. Cei doi concurenţi se lansează într-o competiţie artistică, trăind, poate o dată-n viaţă, experienţe inedite: cântă alte genuri muzicale, din repertoriul românesc sau internaţional, dansează vals, tango sau rock‘n roll, susţin duete în premieră cu artişti din alte zone muzicale, joacă scenete, gătesc reţete tradiţionale din zona natală, prezintă texte satirice la adresa celuilalt invitat, piese din alte zone etnofolclorice etc. Fiecare vedetă vine în emisiune alături de un ansamblu profesionist reprezentativ şi de orchestra acestuia. Componenta socială se păstrează şi în acest sezon, astfel că cei doi invitaţi pledează pentru un caz social propus de ei sau de echipa O dată-n viaţă. Floarea şi Gheorghe, cunoscuţii actori Maria Buză şi Marius Rizea, sunt în continuare responsabili cu zâmbetele – şi, de ce nu, hohotele de râs – ale telespectatorilor şi publicului din studio, în fiecare ediţie.
O dată-n viaţă este unul dintre cele mai îndrăgite programe ale TVR, gândit de regretatul Titus Munteanu. Emisiunea poate fi urmărită vineri seară, de la ora 21.10, la TVR 1 şi online, pe TVR+, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.