loader
Foto

Galerie foto

Mănăstirea Sf. Ana din Orșova

În această ediție ne oprim în defileul Dunării, la Orșova din județul Mehedinți , un loc cu rădăcini străvechi tocmai din vremurile dacilor, care ne impresionează atât prin istorie, cât și prin frumusețe. Descoperim istoria acestui loc și privim Dunărea , de jos de la debarcader, din dreptul fostei insule Ada Kaleh, sau de sus de la mănăstirea Sf. Ana.

 

Orșova este una dintre cele mai noi localități ale țării, aflată la vărsarea râului Cerna în Dunăre. Priveliștea este minunată iar poveștile celor care au trăit aici, ne inspiră și în zilele noastre.

Vechiul oraș a fost inundat, într-un mod controlat, între anii 1966-1972, când a fost construit lacul de acumulare Porțile de Fier 1. Orașul nou a fost reconstruit în perioada comunistă, iar populația a fost strămutată. Dar aceste locuri dăinuie de peste 2000 de ani. În timpul războaielor daco-romane, legiunile armatei romane au trecut Dunărea pe la Dierna, vechea denumire a Orșovei.

(w882) Memoria lo

Așezată pe coama unu deal, Mănăstirea Sfânta Ana veghează de sus defileul Dunării. Această oază de liniște și credință a fost ridicată de Pamfil Șeicaru, care a luptat în zonă în primul Război Mondial. O întâmplare petrecută în război i-a marcat viața. În timpul luptelor, împreună cu camaradul său de arme, Petre Găvănescu, au fost acoperiți de pământ după explozia unui obuz, dar au scăpat cu viață. Astfel, Pamfil Șeicaru a promis că, atunci când va avea posibilități materiale, va ridica aici o mănăstire ca semn de mulțumire față de Dumnezeu, dar și în memoria eroilor care au căzut pentru o Românie Mare.

(w882) Memoria lo

Miercuri, 30 octombrie, de la ora 13.30, la TVR 3, aflați povestea Mănăstirii Sfânta Ana din Orșova în cadrul emisiunii „Memoria locului”.

***

Producător: Simona Carauleanu/Studioul teritorial Craiova

Credit foto: Arhiva emisiunii „Memoria locului”/Simona Carauleanu

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati