loader
Foto

„La porţile Orientului”, TVR 2: Kurban Bairam-ul sau sărbătoarea sacrificiului

În fiecare zi de luni până vineri, ora 13.00, la TVR 2, „Cultura minorităţilor”, emisiunea dedicată diversităţii etnice din România, ne prezintă tradiţiile şi istoriile minorităţilor de la noi din ţară. Pe 3 iulie, am fost „La porţile Orientului”.

 

Ziua de 28 iunie are o însemnătate mare pentru musulmanii din întreaga lume. Începând cu 28 iunie, timp de 4 zile, se celebrează unul dintre cele mai importante evenimente religioase din islam: Kurban Bairam-ul sau sărbătoarea sacrificiului. Semnifică gestul Profetului Ibrahim sau Avraam, pentru creştini: pus să aleagă între dragostea faţă de unicul său fiu şi adoraţia lui Allah, optează pentru confirmarea devoţiunii faţă de divinitate.

Premergător Sărbătorii Sacrificiului, în lumea musulmană are loc pelerinajul la locurile sfinte, Mecca și Medina (Regatul Arabiei Saudite), acesta fiind unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului. Pelerinajul, care se desfășoară după un ritual strict, reiterează drumul Profetului Muhammed la locurile sfinte ale religiei islamice, de la Mecca, Valea Mina, pe Muntele Arafat, Muzdalifa şi Medina, la care participă anual milioane de pelerini, dar şi puterea sacrificiului pentru credinţa în Creator, probată de Profetul Ibrahim.

(w882)

„Sărbătoarea Sacrificiului înseamnă apropierea de Creator, de semeni, de dreptate, de bunătate, de fapte frumoase și totodată de noi înșine. În aceste zile de mare sărbătoare, să nu uităm să îi mulțumim Bunului Allah pentru tot ce avem și să ne rugăm pentru cei aflați în suferință, să ne rugăm pentru pace și înțelegere între semenii noștri”, îndeamnă Yusuf Muurat, Muftiul Cultului Musulman din România, comunitatea musulmană.

Şi în ţara noastră, comunităţile turcă şi tătară respectă tradiţia sacrificării unui animal, care poate fi înţeleasă drept un prinos de mulţumire şi recunoştinţă pentru împlinirea unor năzuinţe. Credinciosul musulman oferă în dar nevoiaşilor două treimi din animalul jerfit şi opreşte pentru cina din familie doar o treime.

(w500)

Geamia Hunciar Constanţa

În ediţia din 3 iulie a emisiunii „Cultura minorităţilor”, păşim „La porţile Orientului” şi aflăm cum celebrează sărbătoarea sacrificiului comunitatea tătară din ţara noastră. Despre tradiţiile de Kurban Bairam, moştenite din generaţie în generaţie şi pe care aceşti etnici încă le păstrează, aflăm în ediţia semnată de jurnalista Maria Cica, producător - Dana Ioniţă.

(w500)

„Este singura emisiune din media românească dedicată comunităţii musulmane prin care oferim şansa doritorilor de a cunoaşte mai bine moştenirea otomană a Dobrogei, de pildă. Dacă străbaţi drumul de la Constanța spre Babadag și mai departe spre Tulcea, un drum pe care l-au parcurs mulți sultani, vei fi incitat la cunoaşterea şi înţelegerea unor destine fascinante care definesc ceea ce este astăzi România”, subliniază producătoarea emisiunii, Dana Ioniţă.

 

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati