loader
Foto

"La porțile Orientului", luni la TVR 2 | VIDEO

Luni, 30 iunie, de la ora 13:00, la TVR 2 și TVR+, vă dăm întâlnire cu emisiunea "La porțile Orientului", care vă invită să pătrundeţi în tainele islamului  şi să-i cunoaşteţi mai bine, prin obiceiurile specifice lor,  pe turcii şi tătarii din ţara noastră.

 

Vă facem părtaşi la două sărbători majore pe care aceşti etnici le celebrează cu sfinţenie: Hidrellez-ul şi Sărbătoarea Sacrificiului, Kurban Byram-ul.
.

.
Dacă Hidrellez-ul l-am sărbătorit în sânul comunităţii turce de la Techirghiol, cea de-a doua a fost celebrată la Medgidia, la cea mai mare geamie din România, un lăcaş de cult construit recent.

Prezent la slujba religioasă, E.S. Ozan Cakir, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, ne-a declarat:

"Cu acest prilej, îmi exprim recunoştinţa faţă de autorităţile române care au contribuit la crearea acestei atmosfere frumoase şi democratice, care le permite musulmanilor să-şi trăiască liber religia şi să se bucure de ordine şi respect".

***

Germani, maghiari, romi, tătari sau lipoveni îşi prezintă tradiţiile şi istoriile minorităţilor din care fac parte. De luni până vineri, de la ora 13:00,  la TVR 2 și TVR+ vă invităm să urmăriți  „Cultura minorităţilor”, o emisiune dedicată diversităţii etnice din România.

Producător: Dana Ioniţă
.

 
„Etnicity”, un city break în România multietnică, la TVR 1

Toamna aceasta, Redacția Alte Minorități a Televiziunii Române aduce diversitatea etnică urbană la TVR 1, dând startul unei noi producții tv: ...

Premieră: Rubrică în limba rromani, în cadrul emisiunii „Opre Roma”, la TVR 1

Realizată și prezentată de doi oameni valoroși ai comunităţii rrome, actori și activiști culturali recunoscuți – Zita Moldovan și Sorin Aurel ...

Urmărim o ediție "Europolis" despre comunitățile bulgare din satele Lunca și Vișina, județul Tulcea. Moștenirea lor muzicală, meșteșugărească și ...

 

#TVRminoritati