Marius Cîrnu se înscrie în elita personalităţilor culturii tradiţionale din Banat. Îl sărbătorim şi noi la emisiunea Cântec şi Poveste împreună cu Gelu Stan.
Ediția este disponibilă online pe TVR+.
Născut în luna lui Florar pe pământ timişan la Lighet (astăzi Pădureni), Marius Cîrnu este instrumentist, profesor la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, dirijor al Orchestrei Radio Timişoara între anii 2003 – 2005, doctor în folclor şi nu în ultimul rând un adevărat păstrător al cântecului curat bănăţan.
Marius Cîrnu se înscrie în elita personalităţilor culturii tradiţionale din Banat. Îl sărbătorim şi noi la emisiunea Cântec şi Poveste împreună cu Gelu Stan, cel care i-a fost ca un părinte încă din adolescenţă şi interpreţii Dumitru Teleagă, Felicia Stoian, Gelu Voicu, Nelu Iencea.
Ne folosim de Arhiva Televiziunii Române şi vă propunem un fragment din documentarul „Cântecul Pământului” realizat de cunoscutul etnomuzicolog Harry Brauner şi unde vom descoperi că în Banatul de munte s-a cântat la cimpoi.
Tot din arhiva TVR urmarim înregistrări cu instrumentisul lugojan Marian Rădulescu.
Emisiunea "Cântec și Poveste" se difuzează pe TVR 3 joi 14.05.2015 de la ora 20.00 iar pe TVR Timișoara duminică 17.05.2015 de la ora 19.00.