Iuliana Tudor este gata să ne prezinte concurenţii ediţiei 3 din noul sezon al concursului de talente destinat interpreţilor de muzică populară. Duminică, 27 octombrie, ora 21.00, la TVR 1.
Din Constanţa până în Maramureş, din Caraş Severin la Suceava căutăm „Vedeta populară”.
O nouă ediţie Vedeta populară - un nou prilej de a cunoaşte interpreţi talentaţi, cu poveşti de viaţă extraordinare. Iată care sunt concurenţii celei de-a treia ediţii Vedeta populară a sezonului patru:
A fost învăţătoare şi multe generaţii de copii i-au trecut prin mână până a ieşit la pensie. Cel mai mare regret al concurentei în vârstă de 66 de ani, din Caraş Severin, este că nu are nicio înregistrare cu bunica ei, care doinea nespus de frumos.
Vrea ca fetele ei să nu aibă acelaşi regret. Este şi motivul pentru care a venit la Vedeta populară. Duminică seară, la a treia ediţie a sezonului 4, aflăm dacă visurile se împlinesc la orice vârstă.
O tânără de 21 de ani, din Constanţa, studentă în anul al patrulea la medicină este convinsă că nu trebuie să aleagă între cele două pasiuni ale ei – muzica şi medicina, ci le poate face împreună. Duminică revine la Vedeta populară, după ce a mai încercat în primul sezon şi speră să ajungă măcar în semifinale de data aceasta, pentru proba dedicată folclorului minorităţilor. O cunoaştem duminică seară, la ediţia a treia Vedeta populară, sezon 4, la TVR 1.
Participă pentru prima dată la un concurs, dar a vrut să fie unul care contează, aşa că suceveanca în vârstă de 21 de ani a trecut de preselecţii, iar duminică, la Vedeta populară, vom cunoaşte o luptătoare. Tânăra a fost diagnosticată cu diabet de când avea câţiva ani, dar spune că acest lucru nu a fost o piedică în viaţa ei. La 6 ani şi jumătate îşi făcea singură prima injecţie cu insulină. A intrat la drept, dar după primul an a luat o pauză. Nu e sigură că acesta e drumul ei. La Vedeta populară va afla dacă pasiunea ei pentru folclor poate să îi arate adevăratul drum în viaţă.
Cântă de când era la grădiniţă. Educatoarea lui l-a descoperit cântând în baie, motiv pentru care a chemat-o pe mama lui la şcoală şi i-a sugerat să nu-i risipească talentul. Era în urmă cu 12 ani, acum are 18, iar mama a devenit cel mai mare fan al lui şi manager. Se ocupă aproape exclusiv de cariera lui muzicală. Să vedem dacă maramureşeanul o face mândră din nou pe mama lui duminică seară, la Vedeta populară, la TVR 1.
Ultima concurentă a serii este olteancă şi a crescut cu muzica Mariei Lătăreţu. A terminat Facultatea de Muzică de la Craiova şi s-a înscris la master. Mai are un frate cu 3 ani mai mic, violonist. Îi place să cânte alături de el, dar când sunt împreună pe scenă emoţiile sunt duble. Să vedem cum trece peste emoţiile participării la Vedeta populară – duminică, de la ora 21.00, la TVR 1.
Cei mai talentaţi interpreţi de folclor, hotărâţi să devină „Vedeta populară”, îşi dau întâlnire la TVR 1 în cel mai important show de folclor din România. Din 13 octombrie, duminica, de la ora 21.00, la TVR 1, Iuliana Tudor prezintă ediţiile sezonului 4 Vedeta populară.