loader
Foto

Klaus Iohannis vine la emisiunea Akzente

Pe  5 martie, de la ora 15:30, TVR 1 a difuzat în cadrul emisiunii un interviu cu preşedintele Klaus Iohannis cu ocazia jubileului de 25 de ani al Forumului Democrat al Germanilor din România.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Atestările documentare arată că germanii sunt prezenţi pe teritoriul României de astăzi de mai bine de opt secole, iar numărul lor a crescut sau s-a micşorat în funcţie de contextul istoric şi politic. Sub semnul schimbărilor din 1989/1990, germanii din România şi-au creat prin Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) o organizaţie care să îi reprezinte pe plan politic.

Cel mai longeviv lider al acestei formaţiuni a fost Klaus Johannis (2002-2013), iar sub conducerea lui, Forumul German a crescut în notorietate şi apreciere. Pas cu pas, Klaus Iohannis a câştigat încrederea populaţiei majoritare ajungând ca un reprezentant al său, actualul preşedinte al României, să fie ales pentru patru mandate succesive ca primar al Sibiului. „E timpul să privim înapoi împreună şi să analizăm succesul. Despre vise, aşteptări şi realizări în interviul de pe 5 martie”, spune Christel Ungar-Ţopescu, realizatoarea interviului.

*foto credit: http://www.presidency.ro

Despre Akzente:

Fie că e vorba de saşii transilvăneni, de şvabii bănăţeni şi sătmăreni, ori de germanii din Bucovina sau Dobrogea, redacţia Emisiuni în limba germană e alături de ei, încercând să le afle problemele şi nevoile şi implicându-se în viaţa lor socială şi culturală. Niciun eveniment important pentru comunitatea germanilor din România nu scapă nesemnalat, echipa Akzente colaborează strâns cu toate asociaţiile şi publicaţiile germanilor din România, cu reprezentanţele oficiale ale statului german în ţara noastră, cu postul public Deutsche Welle, dar şi cu diverse organizaţii şi centre culturale din Germania.

Emisiunea în limba germană a fost lansată în toamna anului 1969, fiind însă întreruptă vreme de patru ani de regimul Ceauşescu (începând cu 1985).
În 2003, Akzente a primit de la CNA premiul pentru cea mai bună emisiune în limba minorităţilor conlocuitoare. În 2005, documentarul „Cei uitaţi” - în regia lui Adrian Drăguşin, cu un scenariu de Tiberiu Stoichici - a luat premiul pentru regie la SIMFEST - Festivalul Televiziunilor Locale şi Producătorilor Independenţi. Iar în 2009 Christel Ungar Ţopescu a primit în cadrul Galei APTR un premiu pentru interviul cu violonista Anne Sophie Mutter.

De acum, puteţi lua legătura cu realizatorii emisiunii Akzente prin pagina lor de Facebook: Akzente.

***

Emisiunea „Akzente poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicaţiile TVR+ pentru IOS și Android!

 

Cătălin Sava v-a invităt să urmăriți o ediție "România Diversă" despre comunitatea armenească din Iași.

"Waste Side Story" este un spectacol care vorbește despre comunitatea oamenilor de la Pata Rât. Dan Vasile semnează regia.

Marko Adzic: Actor de film | VIDEO

Marko Adzic: Actor de film | VIDEO

publicat: joi, 09 mai 2024

Joi, 9 mai, de la ora 14:00, la TVR Timișoara, urmărim o emisiune dedicată actorului Marko Adžić.

 

#TVRminoritati