Festivalul şi Concursul Internaţional de Jazz Johnny Răducanu a ajuns la ediţia a IX-a. Fragmente din concertele festivalului am văzut la TVR 1 pe 10 februarie, la ora 15.00, când am cunoscut şi câştigătorii acestei ediţii.
Emisiunea „Opre Roma” continuă să ne aducă imagini de la Festivalul şi Concursul Internaţional de Jazz Johnny Răducanu, eveniment organizat în oraşul port la Dunăre în care, în 1931, se năştea muzicanul Johnny Răducanu - pe numele său adevărat Răducan Creţu. Vineri, pe 10 februarie, la TVR 1, personalitatea simbolului muzicii româneşti de jazz a fost evocată într-o nouă emisiune de colecție semnată de jurnalista Daniela Teodora Boboș.
În premieră, la festivalul din acest an a susţinut un concert electrizant Teodora Enache Brody, interpretă descoperită şi promovată de Johnny Răducanu, muzicianul supranumit „Mister Jazz of Romania”. Cu un recital a participat şi formaţia Michael Creţu Trio. Michael Creţu, profesor la Manchester, este nepotul marelui artist şi cel care duce mai departe tradiţia familiei Creţu - muzicanţii romi ai Brăilei.
Trupa lui Vali Boghian din Republica Moldova, cu acordurile sale balcanice, a stârnit, de asemenea, entuziasmul spectatorilor. Îi ascultăm şi noi, tot în ediţia „Opre Roma” a săptămânii.
Cinci dintre cei şase câştigători ai concursului sunt italieni. La Brăila, au aflat mai multe despre Johnny Răducanu, i-au cunoscut muzica şi au avut şansa de a-i interpreta melodiile, împărtăşind emoţia şi bucuria lor şi telespectatorilor TVR 1. La rândul său, românca Eva Maria Gârlea a primit premiul pentru cel mai promiţător tânăr interpret şi este hotărâtă să devină o artistă despre care vom auzi în viitor.
Festivalul şi Concursul Internaţional de Jazz Johnny Răducanu este organizat de Centrul Judeţean de Creaţie Brăila, manager Alina Sulicu, în luna octombrie a fiecărui an.
„Opre Roma” este o emisiune realizată de echipa redacţională Alte Minorităţi a Televiziunii Române. Prietenii emisiunilor dedicate minorităţilor naţionale altele decât maghiară şi germană pot interacţiona cu echipele realizatoare pe pagina de facebook Alte Minorități.
foto: FaceBook