Invitat în ediţia a doua a show-ului de divertisment de la TVR 1, solistul trupei Provincialii a mărturisit ce amintiri îl leagă de emisiunea Iulianei Tudor.
Emoţii şi amintiri frumoase copleşesc invitaţii Iulianei Tudor şi în ediţia a doua a celui mai longeviv şi iubit program de divertisment al Televiziunii Române.
Alături de Mariana Deac, Andreea Voica sau Niculina Stoican, Ionuţ Ungureanu se numără printre cei care păşesc din nou cu bucurie în platoul „O dată-n viaţă”, însoţind, de data aceasta, tineri aflaţi la început de drum în provocările lansate de Iuliana Tudor.
„Vin şi pe jos la ’O dată-n viaţă’, ori de câte ori mă cheamă Iuliana Tudor!”, este mărturisirea pe care Ionuţ Ungureanu o face în faţa întregii ţări, rememorând cât de multe îl leagă de această emisiune. În 30 octombrie, trupa Provincialii a avut doi solişti, lui Ionuţ Ungureanu alăturându-i-se tânărul finalist „Vedeta populară” Alex Golfin, într-o interpretare inedită a piesei „Drumule”.
Mariana Deac, cea care a făcut echipă cu Alex Golfin în această ediţie, îşi afirmă, la rândul său, recunoştinţa pentru provocările trăite de-a lungul anilor la „O dată-n viaţă”: „Am avut multe provocări, am cântat şi muzică uşoară, am cântat Edith Piaf şi mă gândeam că nu voi reuşi niciodată în viaţa mea să cânt... am făcut multe! Multe provocări, care mi-au făcut bine, pentru că m-am redescoperit şi mi-am văzut limitele”, a declarat artista.
La fel simte şi Andreea Voica, interpreta care vine duminică la „O dată-n viaţă” ca mentor al tinerei Diana Lungu. Ea recunoaşte că show-ul realizat de Iuliana Tudor la TVR 1 rămâne, de departe, emisiunea sa favorită, iar ediţia ce i s-a lipit de suflet cel mai mult este cea în care l-a avut ca partener de scenă pe Ionuţ Fulea.
„Pentru mine, proba cea mai grea a fost cea a dansului. Îi tot spuneam Iulianei că nu pot dansa aşa cum vrea ea, însă m-a făcut să-mi depăşesc limitele şi, împreună cu coregraful acelui ansamblu, am pus în scenă un moment absolut extraordinar, unde am fost aruncată în sus, prinsă, coborâtă, dar a ieşit ceva extraordinar!”, îşi aminteşte ea.
După ce a ocupat un loc la masa juriului „Vedeta populară”, Niculina Stoican a urcat şi ea pe scena „O dată-n viaţă” în această duminică, susţinând-o pe Simona Alexandru – cea care, în 2019, câştiga sezonul 4 al talent-show-ului de folclor de la TVR 1.
Evocând numeroasele duete cu artişti aparţinând altor genuri muzicale, cărora le-a făcut faţă în participările sale la „O dată-n viaţă”, Niculina Stoican a punctat: „La ’O dată-n viaţă’ am fost de destule ori. Şi de fiecare dată a fost... o dată-n viaţă”.
La TVR 1, serile de duminică sunt din nou rezervate emoţiilor trăite „O dată-n viaţă”, folclorului autentic şi spectacolului plin de ritm şi culoare.
Prezentator şi producător tv: Iuliana Tudor