loader
Foto

Galerie foto

Germania, investitor strategic în România

Cel mai mare investitor străin în România şi cel mai important partener comercial al ţării este Germania. Acest subiect a fost prezentat la "Investiți în România!", în ediția redifuzată marți, 13 februarie, de la ora 21:00, la TVRi.

 

16 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 15% din totalul fluxurilor de capital, au adus investitorii germani în România în 2022, conform raportului Băncii Naţionale. Domeniile de interes sunt industria auto, energie, comerţ, dezvoltări imobiliare. Exporturile noastre către Germania au crescut de peste 46 de ori de la Revoluţie şi au ajuns la peste 18 miliarde de euro anul trecut, aproape un sfert din totalul exporturilor României.

Clasamentul ţărilor investitorilor finali este continuat de Austria (10,7%), Franţa (9,7%), Italia (7,8%), Statele Unite ale Americii (6,7) şi Ţările de Jos (5,3%).

Cifrele arată o dependenţă de economia zonei euro, dar mai ales de cea a Germaniei. Când lucrurile merg bine, toată lumea este mulţumită, când însă, apar semne de recesiune, unda de şoc se propagă în Europa Centrală şi de Est.

(w882)

Estimările arată că 800.000 de compatrioţi trăiesc în Germania. Conform ultimului recensământ, 23.000 de etnici germani locuiesc în România.

Dincolo de cifre, sunt oameni, relaţii şi poveşti de viaţă despre care am vorbit în această ediţie.

Invitaţi:

  • E.S. ADRIANA STĂNESCU - ambasadorul României în Germania

(w882)

  • E.S.  dr. PEER GEBAUER – ambasadorul Germaniei în România

(w882)

  • SEBASTIAN METZ – director general Camera de Comerţ şi Industrie Româno – Germană

(w882)

  • CRISTIAN POPESCU – vicepreşedinte Clubul Economic German Braşov, director general companie germană

(w882)

  • prof. ing. DANIELA CROITORU – director general Şcoala Profesională Germană Kronstadt

(w882)

***

Echipa emisiunii:

Graphic designer
Laurențiu NĂSTASE

Documentarist & poster maker
Giorgiana ŞUŞURINCĂ-ENACHE

Editor imagine
Mihaela CHIPER

Jurnalişti tv:
Anamaria GHIUR
Roxana SEGNEANU
Răzvan ONESA

Regizor tv
OVIDIU STOICA

Producător tv
Raluca AMZĂR

Realizator & Moderator
Cristina LEORENŢ
.

* Împreună construim pentru generațiile următoare!

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

Așteptăm opiniile și sugestiile dumneavoastră pe pagina de Facebook a emisiunii!

***

Ediţia s-a difuzat în premieră în 21.11.2023.

Redifuzare, TVR Internaţional - 13.02.2024, ora 21:00 şi 14.02.2024, orele 04:00 şi 12:00 şi 17.02.2024, ora 06:00.

Redifuzare, TVR MOLDOVA - 13.02.2024, ora 24:00.

 

 
 „Minoritățile naționale îmbogățesc identitatea noastră.” Adriana Irimescu – noua prezentatoare a emisiunii „Convieţuiri”

Cele mai importante manifestări din viața minorităților naționale ne sunt aduse în atenţie în fiecare miercuri, de la ora 15.00, la TVR 1. Din 15 ...

"Vocile Negostinei", tradiții bucovinene | VIDEO

publicat: joi, 26 decembrie 2024

În inima Bucovinei, satele ucrainești păstrează cu sfințenie tradiții care transcend timpul, iar "șezătorile" reprezintă o expresie emblematică a ...

Ziua Minorităților Naționale în România: O sărbătoare a diversității și unității | VIDEO

Ziua Minorităților Naționale în România, sărbătorită anual la 18 decembrie, reprezintă un prilej de celebrare a diversității culturale și etnice ...

 

#TVRminoritati