Marţi, 2 octombrie, de la ora 20.00, la TVR 3 ați putut urmări o ediţie specială „Cap de afiş”, dedicată Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii”.
Zeus, Hera, Afrodita, Atena sau Apollo i-au întâmpinat timp de o săptămână pe turiștii veniți la Marea Neagră.
Orașul Constanța a fost gazda celei de-a treia ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetăţii”. Evenimentul este unic în România şi reînvie tradiția Serilor de Teatru Antic de la sfârșitul anilor ’70.
Companii din Israel, Italia, Franţa, Ungaria şi România au propus, timp de opt zile, peste douăzeci de producţii. Din România au fost prezente teatre din Baia Mare, Bucureşti, Cluj-Napoca, Galați, Oradea, Pitești, Ploiești, Sibiu şi Târgoviște.
Spectacolele, programate în perioada 20 - 27 iunie 2018, au avut loc la sediul Teatrului de Stat Constanţa, pe scena amplasată în Piaţa Ovidiu, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare”, la Termele Romane, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi pe platoul din faţa Cazinoului.
Festivalul a fost organizat de către Teatrul de Stat Constanţa, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa.
Cap de afiş
TVR 3 - marţi, 2 octombrie, ora 20.00
Director de imagine - Relu Tabără
Montaj, realizator - Andreea Știliuc