Joi, 16 octombrie, ora 17.00.
Ediţie disponibilă online pe TVR+
Corul de camera "Armonia" Iaşi a împlinit 30 de ani de la înfiinţare, din componenţa amsamblului făcând parte, în principal, studenţi de la Facultatea de Electrotehnică, dar şi studenţi ai altor facultăţi. În această perioadă, corul a desfăşurat o bogată activitate de concerte, turnee în ţară şi străinătate, dar şi înregistrarea unui disc LP la Electrecord.
„După 20 de ani de la ultimul concert de colinde şi 13 de la participarea la festivalul de la Tours, au aceeaşi prospeţime şi dăruire pentru realizarea unui act artistic adevărat", spune dirijorul Valeriu Gâdei, care organizează preselecţie pentru vocile: Sopran, Alto, Tenor, Bariton, Bas. Iubitorii muzicii corale sunt aşteptaţi sâmbătă, 18 octombrie 2014, ora 16.30 la Facultatea de Electrotehnică (Splai Bahlui).
Tradiţiile bucovinene revin la Iaşi în acest weekend. Cristina Dumitrescu, reprezentantul Asociaţiei „Produs în Bucovina”, ne invită să cunoaştem tradiţiile, bunătăţurile, meşteşugurile şi muzica populară din această regiune.
Vineri, 17 octombrie 2014, începând cu ora 18.00, va avea loc deschiderea noii ediții a Salonului de Literatură „Junimea”, găzduit în Galeriile Pod Pogor. Proiectul, coordonat de scriitorul Mirel Cana, are drept scop continuare tradiţiei vechii „Junimi” care descoperea și cultiva talentelor literare şi, desigur, publica textele valoroase. Întâlnirile se vor desfășura în fiecare vineri, începând cu ora 18.00, în Galeriile Pod Pogor.
Laura Lucescu şi Sergiu Ciocoiu vă aşteaptă de luni- vineri, de la ora 17.00, cu o sumedenie de noutăţi din zona Moldovei la Est Meridian.
Est Meridian
Realizatori: Laura Lucescu şi Sergiu Ciocoiu
Zilnic, luni – vineri, ora 17.00, pe TVR Iaşi, TVR 3 şi tvrplus.ro