loader
Foto

"Esmahan, comoara de la Mangalia"

Vineri, 13 octombrie, de la ora 18.30,  la TVR Iaşi.

 

Curiozitatea este motorul care a dus mereu spre progres. Atât timp cât nu suntem curioşi cum trăiesc cei din jurul nostru vom rămâne permanent cu ideea că "ceilalți" au ceva de ascuns. Datorită acestei neştiințe am vrut să aflăm mai multe, eforturile concretizându-se într-un reportaj despre musulmanii din Mangalia.

Din păcate, trăim timpuri în care ignoranța, alimentată de exagerări mediatice, face ca islamul, religia păcii, să apară în cheia fanatismului, concretizat în terorism criminal. E adevărat, în ultimii doi ani atacuri teroriste de o cruzime criminală extraordinară, atacuri comise în numele islamului, au zguduit lumea occidentală.

Am vrut să ştim dacă aceste acte de fanatism sunt definitorii pentru islam şi lumea musulmană. Putem spune, cu sinceritate, că nu sunt. Cei care comit crime în numele islamului fac un imens deserviciu acestei religii şi celor care o practică, ei înşişi fiind pioni în mâinile unor barbari care nu au nimic în comun cu religia, oricare ar fi ea. Sperăm ca reportajul pe care l-am realizat despre musulmanii din Mangalia să redea islamul aşa cum este, religia păcii şi toleranței.

Căutarea a ceea ce ne uneşte este singura soluție pentru a  face pace între noi şi în noi înşine. Doar acceptându-l pe celălalt aşa cum este vom face o lume mai bună, în care vom înțelege că iubim, suferim şi murim la fel, indiferent de religie. Iubirea este medicamentul care, administrat în doze potrivite, poate vindeca o lume bolnavă de egoism.

Însuşi titlul reportajului "Esmahan, comoara de la Mangalia" stabileşte ca punct de pornire al demersului filmic moscheea, locul cel mai sfânt pentru orice musulman. Am încercat să evidențiem lucrurile care ne unesc. Dumnezeu e unul, nevoia iertării păcatelor, percepția asupra morții... sunt doar câteva elemente pe care privitorul le descoperă.

Acest demers este format dintr-o succesiune de stări vizuale pe care le-am trăit. Sperăm ca timp de treizeci de minute cei care acceptă invitația, să "guste" ceva de dincolo de concretul banal şi stresant al lumii în care trăim, ceva din altă lume.

Pe lângă latura mistică reportajul oferă câteva date, esențiale, despre vechimea prezenței musulmanilor în Dobrogea. Nu avem pretenția de a fi acoperit în întregime acest subiect, dar sper ca reportajul să fie un punct de plecare pentru cei care vor să afle mai mult despre tradiţia musulmană în această regiune a României.

Vineri, 13 octombrie, de la ora 18.30 – “România diversă”, la TVR Iaşi

În reluare - vineri, 13 octombrie, 20.30 şi marţi, 17 octombrie, ora 13.30

Realizator: PAUL PALENCSAR

 

 
„Etnicity”, un city break în România multietnică, la TVR 1

Toamna aceasta, Redacția Alte Minorități a Televiziunii Române aduce diversitatea etnică urbană la TVR 1, dând startul unei noi producții tv: ...

Premieră: Rubrică în limba rromani, în cadrul emisiunii „Opre Roma”, la TVR 1

Realizată și prezentată de doi oameni valoroși ai comunităţii rrome, actori și activiști culturali recunoscuți – Zita Moldovan și Sorin Aurel ...

Urmărim o ediție "Europolis" despre comunitățile bulgare din satele Lunca și Vișina, județul Tulcea. Moștenirea lor muzicală, meșteșugărească și ...

 

#TVRminoritati