loader
Foto

Galerie foto

Endocrinologia pediatrică şi Premiile Mentor pentru Excelenţă în Educaţie

Timişora a fost gazda celui de-al doilea Congres Internaţional de Diabet, Nutriţie şi Endocrinologie Pediatrică, desfăşurat în perioada 15-18 aprilie 2015.

 

Endocrinologia peditrică este o subspecialitate apărută oficial în România în luna martie a anului 2012.

Aceasta vizează îngrijirea nou-născuţilor, copiilor şi adolescenţilor cu probleme de nutriţie, creştere şi dezvoltare, deficit de hormon de creştere, tulburări ale pubertăţii, patologie a tiroidei, suprarenalelor şi nu în ultimul rând diabetului zaharat, obezităţii şi sindromului metabolic.

Despre toate acestea vom discuta cu conf.unic. dr. Iulian Velea, preşedintele ENDOPED.

Fundația pentru Comunitate a acordat în 15 aprilie 2015, la Cluj-Napoca, Premiile Mentor pentru Excelență în Educație unui număr de zece profesori și antrenori, în cadrul unui eveniment ajuns la cea de-a cincea ediție.

Unul dintre aceştia este Mateiu Peloc, antrenor de ciclism din Arad.

Cu un simț deosebit pentru sport și pentru oameni, acesta reușește să transpună experiența dobândită prin muncă și efort în succese competiționale, precum și în spirit de echipă și tărie de caracter. Mateiu Peloc conduce clubul AS Voinţa Arad de peste 30 de ani, având în prezent trei secţii sportive; ciclism, canotaj academic şi kaiac-canoe.

Ca antrenor de ciclism, are în palmares numeroase titluri naţionale, în toate probele consacrate. Ce înseamnă să conduci cu succes un club şi mai ales cum se obţin rezultatele deosebite vom afla chiar de la Mateiu Peloc.

Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timişoara, miercuri 29.04.2015 la ora 20.00, cu reluare joi 30.04.2015 la ora 11.30.

(w882)

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati