loader
 
Viaţa satului

Lansată pe 10 martie 1957, „Viața satului” este emisiunea emblematică a Televiziunii Române, care de aproape șapte decenii se află în topul preferințelor telespectatorilor. Cu o istorie de aproape 70 de ani, programul nu este doar cel mai longeviv din România, ci și din Europa – nicio altă televiziune publică nu a reușit să păstreze o emisiune atât de mult timp pe post.

Galerie foto

VIAȚA SATULUI ne privește pe toți!

Zonele rurale din întreaga Europă trec prin schimbări rapide. Infrastructura deficitară, serviciile de calitate scăzută și emigrarea tinerilor continuă să pună presiune asupra multor comunități și să accelereze declinul acestora.

Există însă și oportunități noi pentru oamenii și întreprinderile din mediul rural, generate de factori-cheie ai schimbării: modificări în valorile sociale și preferințele consumatorilor, impactul tehnologiilor digitale, necesitatea dezvoltării economiilor circulare și reducerea emisiilor de carbon, precum și bioeconomia.

„Viața satului” este o emisiune dedicată celor care iau inițiativa, care se mobilizează și explorează soluții practice pentru provocările cotidiene, dar și pentru a valorifica noile oportunități ce pot îmbunătăți calitatea vieții și nivelul de trai. Oamenii au nevoie de informații în timp real, din și pentru lumea rurală, iar la „Viața satului” problemele, realizările și dorințele lor sunt prezentate chiar de ei. Succesul emisiunii confirmă, de peste șase decenii, interesul telespectatorilor pentru temele ce țin de viața satului.

„Viața satului” - în fiecare duminică, de la ora 11:00, la TVR 1.

Producător și moderator: Gabriel Gherghescu.

ARHIVĂ ARTICOLE

Duminică, 14 decembrie, de la ora 11:00, la TVR 1,  urmărim la "Viața Satului" un reportaj despre creșterea ...

Munca, răbdarea și gustul succesului. Povestea Fermei Adorjan Dancs din Covasna | VIDEO

Tradițional, transhumanța oilor reprezintă un ciclu sezonier între zonele de pășunat montane și cele de câmpie. ...

Forumul Național pentru Viitorul Agriculturii, recent organizat de Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură ...

Mai natural decât vânatul nu există | VIDEO

publicat: sâmbătă, 29 martie 2025

Cererea tot mai mare pentru alimente curate, cu o proveniență transparentă și procesare minimă, reprezintă o ...

Folosirea dronelor în agricultura românească: O analiză a beneficiilor și provocărilor | VIDEO

Interesul crescând al fermierilor români pentru tehnologia dronelor în agricultură reflectă o schimbare ...

Cea mai longevivă emisiune din Europa, printre preferatele publicului, la TVR 1

De 65 de ani la TVR. Emisiunea „Viaţa satului” continuă să înregistreze audienţe remarcabile la TVR 1. Duminică, ...

#TVRminoritati

TVR MINORITĂȚI

ARTICOLE ASOCIATE