În săptămâna 20-26 martie, TVR Cultural a redifuzat dialogurile Danielei Zeca Buzura cu Adrian Cioroianu, Jean-Jacques Askenasy, Maia Morgenstern, Gheorghe Florescu, Elisabeta Lipă și Horia Roman Patapievici.
Emisiunea „Mic dejun cu un campion” este difuzată la TVR Cultural de luni până vineri și duminică, de la ora 10.00.
Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”
Adrian Cioroianu – istoric, eseist și om politic
- Luni, 20 martie, ora 10:00
Profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București, cercetător, scriitor, moderator, fost ambasador, fost delegat permanent al României pe lângă UNESCO până în 2020 și ministru de Externe în Guvernul Tăriceanu, fost europarlamentar și senator, Adrian Cioroianu a fost invitatul Danielei Zeca la „Mic dejun cu un campion” în 2018.
„Adrian Cioroianu este un om prolific şi carismatic pentru care istoria a fost întotdeauna cea mai frumoasă poveste. Cariera politică şi diplomatică a urmat relativ firesc din dorinţa de a face ceva pentru România. De politică s-a lecuit, de diplomaţie – mai precis de diplomaţia culturală – nu, acesta fiind și delegat permanent al României pe lângă UNESCO”, arată producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”, Ileana Ploscaru Panait.
Adrian Cioroianu prezintă, din anul 2013, emisiunea „5 minute de istorie” la Televiziunea Română.
Acad. Jean-Jacques Askenasy - cercetător şi medic, un pionier al studiului terapiilor somnului
- Marţi, 21 martie, ora 10:00
„Vorbesc în limba română şi apoi, traduc în ebraică, de unde dovada că România este patria mea profundă”, mărturisea, în 2018, Jean-Jacques Askenasy.
Cercetător şi medic, un pionier al studiului terapiilor somnului format la şcoala românească de neurologie a savantului Gheorghe Marinescu, Jean-Jacques Askenasy este astăzi o somitate mondială a domeniului medical. 1972 a fost momentul în care se hotărăşte să emigreze în Israel.
„Pentru mine, faptul de a fi studiat neurologia în România a fost ca un paşaport internaţional”, mărturisea fără rezerve Jean Askenasy.
În Israel a început cu activităţi de voluntariat în zone defavorizate. Era recunoscut drept „un medic ilustru al situaţiilor de criză”. Și-a desăvârșit cercetările în domeniul neuroştiinţei. Meritele sale au fost recunoscute şi a fost numit director al Centrului de Medicină a Somnului de pe lângă Centrul Medical „Sheba”.
Organizează cursuri de „medicină a somnului” la Universitatea din Tel Aviv. Faima sa este direct proporţională cu meritele profesionale care îi deschid o cale academică de necontestat. Sunt doar câteva repere biografice dintr-un parcurs profesional merituos şi îndelungat.
Dintre numeroasele demnităţi pe care le-a ocupat nu putem spicui decât câteva: preşedinte al Asociaţiei pentru Medicina Somnului din Israel; membru de onoare al Societăţii franceze de Neurologie; membru asociat al American Academy of Neurology; membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale, al Societăţii Române de Biologie Celulară şi al Academiei Oamenilor de Știinţă din România. Vine deseori în ţară unde are numeroşi prieteni. În 2016, a fost primit ca membru de onoare al Academiei Române.
„Întoarcerea în România mă face mai tânăr. Unii, când pleacă, îşi neagă obârşia. Sunt jumătate - oameni. Eu sunt un israelian corect şi mândru, dar respect ţara de unde am plecat şi ce am primit în România’’, mărturisea zâmbind.
Maia Morgenstern – actriță, directoare a Teatrului Evreiesc de Stat
- Miercuri, 22 martie, ora 10:0
„Suntem importanți, dacă facem ceva curajos, valoros și nu doar pentru că ne aflăm alături de alții, într-un pluton de prestigiu”, spunea Maia Morgenstern, invitată la „Mic dejun cu un campion” în anul 2018.
De o răpitoare frumuseţe, cu o interpretare pătimaşă a fiecărui rol, cu o dăruire totală pe scenă, Maia Morgenstern a debutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, acolo unde se formau cei mai talentaţi tineri actori care terminau Institutul de Teatru. După cei trei ani de stagiatură, au urmat Teatrul Naţional Bucureşti şi Teatrul Evreiesc de Stat.
Faima ei a depăşit demult graniţele României, fiind una dintre cele mai apreciate figuri ale scenei şi ecranului. Cu toate acestea, ea spune că principalele sale realizări şi satisfacţii sunt copiii şi viața plină de evenimente pe care o trăieşte, oamenii cu care s-a întâlnit sau provocările neaşteptate la care a trebuit să facă faţă.
O personalitate a generaţiei optzeciste, Maia Morgenstern este şi directoarea unui teatru cu peste 70 de ani de istorie, singurul teatru de limbă idiș din Europa.
Gheorghe Florescu – comerciant de cafea, memorialist
- Joi, 23 martie 2023, ora 10:00
Gheorghe Florescu, invitatul Danielei Zeca la „Mic dejun în 2018, este un personaj notoriu al Bucureştiului, cel care a făcut din servitul şi selecţia cafelei un ritual misterios. Alături de el, avem ocazia să descoperim cafeaua cu caimac sau fără, aromată sau clasică, înnobilată uneori cu gusturi exotice, servită într-o cafenea unde muzica bună se împleteşte cu sfaturile unui cafegiu expert şi risipitor de vorbe. Câte boabe de cafea, tot atâtea poveşti despre oameni celebri sau mai puţin cunoscuţi care i-au trecut pragul. Şi toate s-au adunat într-o carte: „Confesiunile unui cafegiu”.
Gheorghe Florescu deţine acum cafeneaua „Delicatese Florescu”, primul magazin de cafea gourmet, cu o clientelă şi o atmosferă unice.
Elisabeta Lipă – canotoare, campioană mondială și olimpică, președinta Federației Române de Canotaj
- Vineri, 24 martie, ora 10:00
Elisabeta Lipă, invitată la „Mic dejun cu un campion” în 2018, spunea despre sine că s-a născut „într-o zi de hram”, adică în octombrie, de Sf. Dumitru, „dar nu m-am crezut aleasă. Am muncit pe viaţă şi pe moarte pentru tot ce am obţinut”.
Elisabeta Lipă s-a pregătit de la 16 ani să devină un mare nume în sport, să surclaseze, cu performanţele ei individuale şi cu cele ale canotajului românesc, pe cele mai bune sportive ale lumii. Şi a reuşit. A şi renunţat de vreo trei ori. A revenit de fiecare dată , stabilind recorduri nu numai de performanţă sportivă, ci şi umană. Este motorul acestui sport în ţara noastră, în prezent președinta Federației Române de Canotaj.
Este legitimată la Clubul Dinamo, este general al Armatei Române, a fost ministrul Sportului în Guvernul Cioloș.
Horia Roman Patapievici – scriitor, filosof şi cercetător
- Duminică, 26 martie, ora 10:00
Iubit de unii, discreditat de alţii, Horia Roman Patapievici a fost şi este un intelectual intransigent, cu sine şi cu cei din jur. Opiniile sale deranjează de multe ori, dar nu pot fi trecute cu vederea. Incită la o reflecție continuă, iar ideile puse în discuţie sunt de multe ori dezbătute cu o patimă mult prea apăsată.
Lecturile serioase, dezbaterile lipsite de formalism, impregnate de o reală profunzime, alăturarea cu personalităţi notorii ale culturii române sau cu colegi de generaţie, bursele şi călătoriile de studii au conturat în timp un intelectual autentic care a devenit un reper.
După cei 60 de ani pe care i-a împlinit, Horia Roman Patapievici s-a retras discret din lumina activităţilor publice şi încearcă să recupereze timpul, dedicându-se scrisului. Pregăteşte noi cărţi, fără a se mai afişa atât de direct în presă. Nu se sfieşte să fie la fel de acid ca întotdeauna, dar măsura vârstei se face simţită într-o nostalgică introspecţie.
Horia Roman Patapievici a fost invitatul emisiunii „Mic dejun cu un campion” în 2018.