loader
Foto

"Ediția de Vest": miting împotriva defrișărilor și problemele cardului de sănătate

NU tăierilor de arbori. Stop tăierilor ilegale de lemn! Este mesajul principal al protestului care a avut loc sâmbătă la Timişoara.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

Aproape o sută de persoane s-au strâns pe platoul din Piaţa Traian pentru a trage un semnal de alarmă şi pentru a cere autorităţilor să ia măsurile necesare pentru oprirea defrişărilor ilegale.

Zeci de iubitori de natură au ieşit în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirile şi solicitările. Înarmaţi cu mesaje, oamenii au venit hotărâţi să atragă atenţia autorităţilor.

Printre revendicările protestatarilor se numară stoparea tăierilor ilegale, menţinerea şi îmbunătăţirea implementării programului „Radarul Pădurilor”, protecția pădurilor virgine, cvasivirgine și a parcurilor naţionale, deblocarea dosarelor de corupţie din domeniul forestier şi plăţi compensatorii pentru proprietarii de păduri cu rol de protecţie sau incluse în arii protejate ori situri Natura 2000.

Invitați în studio sunt: Arisotel Vişoiu (inspector şef ITRSV Timiş), Bogdan Bocşa (organizator proteste) și Felicia Costin (protestatar).

În cea de a doua parte a emisiunii evaluăm prima săptămână a cardului de sănătate. Introducerea acestuia în România a debutat cu probleme, servere blocate, cozi şi nervi întinşi la maxim.

La finalul săptămânii trecute, personalul din sănăte se gândea cu groaza la cozile cărora vor trebui să le facă faţă odată cu intrarea în vigoare a cardului de sănătate. De luni, temerile lor s-au adeverit. Pacienţii au dat năvală să îşi activeze cardurile, sistemul informatic a dat rateuri, iar nervii au fost intinşi la maxi.

Invitate în studio sunt: Andreea Fejer –farmacist și Elisabeta Spătaru – medic de familie.

Emisiunea se difuzează în direct, simultan pe TVR Timișoara şi TVR 3 luni 11.05.2015 la ora 17:00, cu reluare pe TVR3 marţi 12.05.2015 la ora 00:30.

 

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati