loader
Foto

E justificată temerea că ar fi început Al Treilea Război Mondial? În dezbatere la ‟Breaking Fake News”, pe TVR 1

Vineri, 13 martie 2026, ora 16.45, la TVR 1, jurnalistul Marian Voicu şi invitatul său, Cristian Gomboş, jurnalist, Radio România, discută despre criza internaţională generată de atacurile Statelor Unite şi Israelului asupra Iranului.

 

Războiul declanșat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului a generat o nouă criză internațională. Conflictul are potențialul de a se extinde nu doar în statele din jur iar consecințele economice s-ar putea resimți la nivel global. Dar cât de justificată este însă temerea că ar fi început al Treilea Război Mondial?

În noua ediţie ‟Breaking Fake News”, pe TVR 1, Marian Voicu stă de vorbă pe acest subiect cu Cătălin Gomboș, jurnalist, Radio România. O nouă ediţie a emisiunii care ne ajută deosebim adevărul de minciună, știrile reale de cele fabricate se vede la TVR 1 vineri, 13 martie, de la ora 16.45.

(w882) BFN / capt

Israelul și Statele Unite au lansat pe 28 februarie un atac comun asupra mai multor obiective din Iran. Ultima implicare a Statelor Unite în Orientul Mijlociu a fost în 2003, când a fost vorba de Irak. Care au fost motivele invocate pentru declanșarea celor două conflicte? Aflăm despre implicarea Statelor Unite în Orientul Mijlociu în rubrica „Istoria și istoriile sale”, cu Gabriela Avram.

(w882) SUA si Ori

Moartea ayatollahului Ali Khamenei, în urma atacurilor americano-israeliene din Iran, a generat un val de dezinformări pe rețelele de socializare. Pentru unii, a fost un adevărat erou, patriot și martir în lupta cu Occidentul imperialist. Pentru alții, a fost un lider feminist și moral. Cine a fost, de fapt, Ali Khamenei?  Ali Khamenei, un dictator teocrat? Ne lămurim urmărind „Conspirația săptămânii”, cu Tatiana Țarfulea.

(w882) Iran BFN /

Bombardarea unei şcoli iraniene în chiar prima zi a atacului americano-israelian, soldată cu uciderea a peste 160 de copii, a declanşat o ofensivă a falsurilor şi dezinformărilor online privind responsabilitatea tragediei. Între timp, un recent videoclip care promovează agenda globală a preşedintelui Trump folosind celebre personaje hollywoodiene a stârnit un val de critici din partea actorilor şi producătorilor de film, distribuiţi fără voia lor în propagandă de război. Despre acestea şi alte deznformări – la „Revista presei fake”, cu Horia Grușcă.

Iar „Spărgătorii de fake news”, Horia Sârghi și Mihai Geamănu, ne deschid ochii aducându-ne un alt personaj neaşteptat: Păpușarul Digital. Cei doi, Zaiafet și Geminschi, au aflat că Baba Vanga ar fi prezis războiul din Iran și că un influencer generat de Inteligența Artificială agită spiritele prin România.

(w882) Zaiafet si

„Breaking Fake News” este unica emisiune din piața media din România despre fake news, dezinformare și propagandă, câștigându-și un public fidel în cei 5 ani de existență, permanent conectată la actualitate, de la pandemia de Covid-19 și războiul din Ucraina sau cel din Israel, până la schimbările climatice, criza energetică, epidemia de rujeolă, ascensiunea mișcărilor extremiste etc. Emisiunea realizată şi prezentată de Marian Voicu se vede la TVR 1.

foto: capturi emisie Breaking Fake News

 
„Etnicity”, un city break în România multietnică, la TVR 1

Toamna aceasta, Redacția Alte Minorități a Televiziunii Române aduce diversitatea etnică urbană la TVR 1, dând startul unei noi producții tv: ...

Premieră: Rubrică în limba rromani, în cadrul emisiunii „Opre Roma”, la TVR 1

Realizată și prezentată de doi oameni valoroși ai comunităţii rrome, actori și activiști culturali recunoscuți – Zita Moldovan și Sorin Aurel ...

Urmărim o ediție "Europolis" despre comunitățile bulgare din satele Lunca și Vișina, județul Tulcea. Moștenirea lor muzicală, meșteșugărească și ...

 

#TVRminoritati