loader
Foto

După zeci de ani, foşti colegi de armată s-au regăsit şi au luptat la TVR 1 în arena cuvintelor corecte

Nu s-au mai văzut din tinereţe, de când făceau armata. În noua ediţie „Care pe care”, un economist din Deva şi fostul lui coleg de armată, inginer în Galaţi, au dat unul peste altul în studioul TVR. Confruntarea lor s-a difuzat marţi, 13 iunie, ora 18.00, la TVR 1.|  VIDEO

 

Care sunt şansele ca doi foşti colegi să se revadă peste zeci de ani, total întâmplător, într-un studio de televiziune, în care fiecare intră pentru prima dată?... Dar cum nu de puţine ori viaţa bate filmul, Adrian şi Valentin s-au regăsit în ipostaza de concurenţi la singurul concurs dedicat limbii române, „Care pe care”, de la TVR 1. Au contat anii de camaraderie în armată sau cei doi devin adversari pe tărâmul limbii române corecte? Am aflat marţi, 13 iunie, de la ora 18.00, când Ruxandra Gheorghe Negrea i-a întâmpinat în arena cuvintelor corecte.

(w882)

Adrian şi Valentin au făcut armata în localitatea prahoveană Crângul lui Bot, aproape de Strejnic, unde a fost ucis Nicolae Iorga. Adrian a fost repartizat la radiorelee, asigura transmisia dintre diferite puncte de observare şi centrul de comandă, unde era înrolat Valentin. În studioul „Care pe care”, cei doi și-au dat seama, din vorbă-n vorbă, că au amintiri comune din anii de armată şi s-au recunoscut.

(w882) adrian

(w882) valentin

Vedem cum au răspuns la probele de foc ale singurului concurs dedicat exclusiv limbii române marţi, de la ora 18.00, la TVR 1. Competiţia a fost foarte strânsă, pe lângă ei intrând în concurs şi un inginer silvic din Piteşti şi un profesor de engleză din Botoşani.

Primul sezon „Care pe care” a intrat în ultima săptămână de difuzare la TVR 1, urmând ca, din toamnă, Ruxandra Gheorghe să ne supună atenţiei alte şi alte provocări ale limbii române, într-un nou sezon al emisiunii. Miercuri, 14 iunie, facem cunoştinţă cu un braşovean poreclit „Google”, iar ediţia de joi se încheie cel puţin surprinzător...

(w882) RGN

Pentru cei care vor să se bucure de cele mai atractive lecţii de limba română, toate ediţiile emisiunii „Care pe care” de la TVR 1 pot fi vizionate online, pe canalul oficial de YouTube al TVR.

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati