Aproape 1 milion de români l-au văzut câştigând ediţia din 8 decembrie a emisiunii prezentate de Iuliana Tudor. TVR 1, din nou în topul celor mai urmărite programe ale serii de duminică.
Tânărul Dorinel Gavriluţ Pârvoni nu a pierdut nicio ediţie Vedeta populară. A visat la ziua în care va urca şi el pe această scenă. Timişoreanul în vârstă de 19 ani, elev la Şcoala Sanitară postliceală, plănuieşte să şi cânte în continuare.
Primul pas în drumul lui spre o carieră muzicală a fost făcut: aproape un milion de români l-au văzut câştigând ediţia de duminică, 8 decembrie, a emisiunii prezentate la TVR 1 de Iuliana Tudor.
În medie, 678.000 de telespectatori au urmărit cea de-a şaptea ediţie a sezonului Vedeta populară. Cifra corespunde unui rating mediu de 3,8% şi o cotă medie de piaţă de 8,2%, la nivel naţional, procente care au plasat din nou TVR 1 în top 5 al audienţelor pe durata emisiunii (21.00-22.50). Cel mai urmărit moment al programului a fost înregistrat la ora 22.45, când 921.000 de persoane (5,2% rating, 13,9 sahre la nivel naţional) urmăreau victoria tânărului bănăţean la Vedeta populară.
Cea de-a opta ediţie a emisiunii, în care vom afla care este ultimul semifinalist al sezonului IV, va putea fi urmărită duminică, 15 decembrie, la ora 21.00, la TVR 1.
*Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o staţie TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din universul targetului analizat.
**Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).
Sursa: Kantar Media
Copyright: ARMA
Prelucrare: SRTv