loader
Foto

Galerie foto

Despre deepfake, Eurovision şi „cel mai periculos loc din lume”, la „Breaking Fake News” | VIDEO

Am aflat și cum „se îmbogăţesc” francezii peste noapte sau ce părere au ruşii despre posibilele recuperări teritoriale ale României. Duminică, 11 februarie, de la ora 19.00, Marian Voicu ne-a propus un nou episod „Breaking Fake News”, la TVR1.

 

România ar putea avea în curând prima lege care sancționează informațiile false – mai exact, deepfake-ul. Proiectul de lege a trecut de Senat și a primit raport favorabil în Camera Deputaților, fiind înscris în decembrie pe ordinea de zi a plenului Camerei. Senatorul Robert Cazanciuc, inițiatorul legii, explică mai multe la Interviul săptămânii, rubrica ce a deschis ediţia din 11 februarie a emisiunii „Breaking Fake News”.

 

(w882) Trump

Declarațiile unui lider politic român făcute de ziua Unirii la Iași, potrivit cărora România ar avea de recuperat teritorii de la Ucraina, au fost aplaudate la Moscova. Conspirația săptămânii, cu Tatiana Țarfulea, ne oferă mai multe detalii în ediţia de duminică „Breaking Fake News”.

(w882) terirorii

Ce credem şi ce nu credem din ceea ce citim? Reţelele de socializare din Franţa au fost împânzite de materiale video realizate cu ajutorul Inteligenței Artificiale, care promit obţinerea de câştiguri rapide.

Între timp, mii de artişti din Europa cer excluderea Israelului din concursul Eurovision, invocând presupuse crime de război comise în Gaza, dar şi că televiziunea publică din Israel ar fi devenit portavocea propagandei oficiale. Uniunea Televiziunilor Europene refuză orice comparație cu precedentele excluderi ale Rusiei şi Belarusului, insistând că Eurovision este un concurs apolitic. Toate acestea – în Revista presei fake, cu Horia Grușcă.

Rubrica Istoria și istoriile sale, cu Gabriela Avram, ne poartă la Kaliningrad, cel mai important avanpost militar al Federației Ruse, în contextul avertismentelor NATO privind un potențial conflict cu Rusia. În această exclavă rusă, aflată între Lituania, Polonia și Belarus, se află flota rusă la Marea Baltică și tot aici se află și rachete nucleare rusești. De ce este supranumit celebrul coridor Suwalki, aflat aici, „cel mai periculos loc din lume”? Ne lămurim în privinţa acesteia tot duminică seara, în emisiunea realizată de Marian Voicu la TVR 1.

(w882)

Trăim vremuri în care informaţiile se răspândesc mai rapid ca niciodată, iar goana după senzaţional determină propagarea unor ştiri ce frizează absurdul. Ce e adevărat şi ce e fals? Cum cernem informaţiile, astfel încât să nu ne lăsăm înşelaţi? Întrebări aflate pe buzele tuturor îşi caută explicaţii şi în acest sezon al emisiunii „Breaking Fake News”, cu Marian Voicu. Un nou episod - pe 11 februarie, de la ora 19.00, la TVR 1.

***

Producător: Marian Voicu

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati