loader
Foto

De la catedră, în bancă! O confruntare a dascălilor, în emisiunea „Care pe care”, la TVR 1

Un profesor de franceză, o fostă învăţătoare, acum pensionară şi doi profesori de limba română sunt invitaţii Ruxandrei Gheorghe-Negrea în arena cuvintelor corecte. „Care pe care” la TVR 1 sâmbătă, 8 iunie, de la ora 16.00.

 

Sâmbătă, 8 iunie, facem o incursiune în lumea cuvintelor corecte împreună cu patru iubitori ai limbii române. Ei vor avea de dus la final expresii și proverbe, ne vor spune ce înseamnă unele cuvinte grele și vor merge să vâneze greșeli pe șantierul meșterului Dorin. O ediție a profesorilor la „Care pe care”! Ruxandra Gheorghe-Negrea ne aşteaptă în faţa micilor ecrane de la ora 16.00, la TVR 1.

(w882)

Dar să-i cunoaştem pe cei patru concurenţi ai ediţiei „Care pe care” de sâmbătă, 8 iunie:

(w882)

Primul dintre ei are 56 ani şi e profesor de franceză în București. A avut un traseu profesional demn de un film. A studiat geografie în combinație cu o limbă străină. După facultate, a lucrat doi ani în învățământ și apoi a avut fel de fel de meserii. A fost reporter la un ziar național, apoi a plecat din țară, să facă avere. Nu a făcut. A lucrat... de toate. A tăiat păduri, a fost șofer de tir. 8 ani a stat în Canada. După 20 de ani, s-a întors în țară, și-a dat examenele de titularizare, definitivatul, gradele și a intrat în învățământ. Ce l-a determinat să se întoarcă în ţară şi cum se descurcă printre expresii, proverbe şi alte cuvinte vom vedea la „Care pe care”, sâmbătă, la TVR 1.

(w882)

A doua concurentă vine din Timișoara, are de 77 ani şi e pensionară acum, după o carieră care a îmbogăţit-o sufleteşte, ea fiind învățătoare pentru multe generaţii de elevi. Are două fiice, dintre care una este profesoară de limba română. La începutul acestui an, fosta doamnă învăţătoare a lansat primul ei volum de poezie, cel mai important eveniment al vieții ei. Cum va îmbina poezia cu muzica, o altă pasiune a sa, vom afla la „Care pe care”, de la ora 16.00.

(w882)

Cel mai tânăr dintre concurenţii ediţiei e brăilean, are 24 de ani, dar locuieşte în Bucureşti, fiind student la Master la Litere. De asemenea, e profesor de limba română pentru elevii de gimnaziu ai unei şcoli din capitală. Şi-a dorit să se facă profesor de română încă din clasa a IX-a, decizia fiindu-i influenţată de profesoara de română din liceu. Şi el cochetează cu muzica. Ce legătură a avut cu concursul Eurovision ne ve dezvălui la „Care pe care”.

(w882)

Iar cea de-a patra concurentă iubește opera, opereta, teatrul și călătoriile. Se mândrește cu una dintre elevele sale, care a obținut un premiu la olimpiada națională de română, dar și cu cele trei ediții „Câștigă România” câștigate de ea. Cum reușeşte să îi facă pe elevii ei să iubească limba română ne va spune tot sâmbătă, la „Care pe care”, de la TVR 1.

„Dacă am face un zid cu greșelile făcute de Dorin într-o zi, zidul ar ajunge până la nori. Din fericire intervenția lui în emisiune este de doar câteva minute. Şi în această ediţie concurenții vor ochi greșelile lui Dorin Zidaru'... Pentru că în materie de construcții gramaticale greșite, imaginația meșterului nostru nu cunoaște limite... Ne vom amuza, ne vom distra şi, cu siguranţă, vom adauga cunoştinţe şi informaţii preţioase din şi despre limba română”, ne invită Ruxandra Gheorghe-Negrea să îi fim alături la noua ediţie „Care pe care”. Sâmbătă, 8 iunie, de la ora 16.00, la TVR 1.

Prima emisiune concurs dedicată exclusiv limbii române este prezentată de Ruxandra Gheorghe-Negrea, al cărei nume este legat de emisiunile despre cum vorbim și scriem corect. Se difuzează la TVR 1, sâmbăta și duminica de la ora 16.00.

Oricine doreşte şi îşi face curaj poate să participe la „Care pe care” dacă intră pe site-ul tvr.ro, la pagina emisiunii și completează fișa de înscriere. Vă așteptăm în platourile TVR!

(w500)

Vestimentațiile Ruxandrei Gheorghe-Negrea la emisiunea „Care pe care” sunt asigurate de designerul român Marius Mușat.

 

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati