loader
Foto

Galerie foto

Vecinul meu, Sabato (I)

Salvator Amore este dramaturg argentinian, actor, pedagog teatral și cercetător în domeniul artelor scenice la Buenos Aires. Constantin Severin este romancier, poet și pictor român. Deși se știau de mai bine de 15 ani, timp în care au comunicat pe mail, lansarea romanului „Iubita lui Sabato”, de Constantin Severin, le-a prilejuit întâlnirea la Iași.

 

Cu 15 ani în urmă, scriitorul Constantin Severin din Suceava, fascinat de figura lui Ernesto Sábato, are în minte un roman despre marele scriitor. Severin intenționa o docuficțiune în care celebrul Sábato să fie personaj principal. Pentru asta, avea nevoie de acceptul "personajului" său. Ernesto Sábato avea atunci 97 de ani. De aceea Severin a început să caute, în zorii internetului, când încă nu aveam reţele sociale şi telefoane inteligente, un autor argentinian care să-i intermedieze conversația cu Sábato.

(w882) Arhiva emi

Îi scrie intenția lui Amore Salvador din Buenos Aires, în engleză, iar acesta, în mod uimitor, îi răspunde în limba română. Mai mult, îi spune că Sábato e vecinul lui, dintotdeauna, gard în gard... şi că îi datorează lui Sabato bursa din România, întreaga carieră de actor şi cunoaşterea limbii române...

(w882) Arhiva emi

 

Întâmplarea e dincolo de ficțiune. Literatura nu întrece viața! Aflați povestea toată de la Oana Lazăr, la Iașii marilor iubiri.

Revedeți această ediție a emisiunii „Iașii marilor iubiri” duminică, 13 octombrie, de la ora 12.00, la TVR 3.

***

Credit foto principală: pixabay/book-pages-chapters-open; foto 1 și 2: Arhiva emisiunii „Iașii marilor iubiri”/Oana Lazăr

 

 

 
„Etnicity”, un city break în România multietnică, la TVR 1

Toamna aceasta, Redacția Alte Minorități a Televiziunii Române aduce diversitatea etnică urbană la TVR 1, dând startul unei noi producții tv: ...

Premieră: Rubrică în limba rromani, în cadrul emisiunii „Opre Roma”, la TVR 1

Realizată și prezentată de doi oameni valoroși ai comunităţii rrome, actori și activiști culturali recunoscuți – Zita Moldovan și Sorin Aurel ...

Urmărim o ediție "Europolis" despre comunitățile bulgare din satele Lunca și Vișina, județul Tulcea. Moștenirea lor muzicală, meșteșugărească și ...

 

#TVRminoritati