Povestea Cristinei Deac este o poveste despre modestie, curaj, perseverenţă, optimism şi, nu în ultimul rând, o incredibilă lecţie de viaţă.
Cristina avea 17 ani când o operaţie nereuşită la coloană, a aruncat-o, mai întâi pe un pat de spital, iar apoi, în depresie şi, pe viaţă într-un scaun rulant!
Tânăra a găsit însă puterea să meargă mai departe şi a urmat nişte cursuri unde a învăţat cum să fie independentă.
Astăzi, Cristina Deac este singura tenismenă din Campionatul Naţional Paralimpic şi face ceva ce nici antrenorul ei nu poate: performanţă din scaunul cu rotile! Mai mult, a devenit model în cadrul galei Atipic Beauty, s-a căsătorit şi îşi doreşte să fie mamă.
S-a apucat mai serios de tenis în urmă cu trei ani, iar de mai bine de un an se antrenează pentru performanţă. Aşa a ajuns, în numai câteva luni, pe locul 106 ITF, la dublu. În 2018 a jucat, la Madrid, finala la dublu şi a câştigat.
“Ţi-am luat picioarele, dar ţi-am dat aripi!”, pare să-i fi spus Dumnezeu Cristinei. Aripi ale curajului şi-ale bucuriei de-a fi viu, de-a renaşte din cenuşa deznădejdii, devenind nu doar un om împlinit, ci şi un model pentru cei din jur!
Emisiunea "Selfie" s-a difuzat la TVR Timișoara sâmbătă 15.06.2019 de la ora 17.30 (a avut reluare duminică 16.06.2019 de la ora 12.00 și va mai avea o altă reluare marți 18.06.2019, de la ora 21.00 ), iar la TVR3 emisiunea a fost transmisă duminică 16.06.2019, de la ora 8.30.
Vă reamintim că postul TVR Timișoara poate fi recepționat și pe canalele digitale 85 UPC și 107 DIGI.
De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea a putut fi vizionată în live streaming pe canalul de YouTube @TVRTimișoara și pe TVR+ pe pagina canalului respectiv. Ulterior, emisiunea poate fi vizionată și în playerul de mai sus.