loader
Foto

Gabriel Bebeşelea: „Cred că noi, dirijorii, suntem cea mai nemulţumită specie"

Tânărul artist a fost invitatul de luni, 11 aprilie, al Marinei Constantinescu, la Nocturne .  De la 23.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

 

Editia este disponibilă online pe TVR+,

Crescut într-o familie de profesori cu studii muzicale, invitatul Marinei Constantinescu la Nocturne poartă în suflet amintiri din Sibiul său natal, imagini ale bibliotecii, teatrului, dar mai ales concertele la care mergea. Un artist excepţional şi o personalitate foarte matură, la cei 28 de ani ai săi, un om împlinit profesional şi extrem de fericit că se regăseşte printre norocoşii care au mai apucat să studieze cu uriaşul Kurt Masur, dirijorul Gabriel Bebeşelea i se destăinuie Marinei Constantinescu, la ceas de seară. Despre viaţa, pasiunile şi aspiraţiile „nebunului frumos” Gabriel Bebeşelea aflăm mai multe luni, 11 aprilie, la Nocturne, cu Marina Constantinescu. Emisiunea se difuzează de la ora 23.30, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

Bazele educaţiei sale au fost clădite în România, la Sibiu. Au urmat Clujul, Bucureştiul, apoi Amsterdam, Viena (unde locuieşte în prezent) şi întreaga lume. Sibian get-beget, Gabriel Bebeşelea pare un ardelean tipic, linistit, calculat. Însă el este „un nebun frumos", cum îi place Marinei Constantinescu să-l numească. De altfel, în meseria lui, charisma şi personalitatea sunt foarte importante, lucru pe care îl cunoaşte prea bine: „Cred că rolul meu nu e acela de a sta în faţa unei orchestre şi a-i spune ce să facă, ci acela de a-i transmite energie", spune dirijorul.

(w882) Nocturne_G

Despre munca sa şi „muzele” care l-au ajutat să ajungă pe câteva dintre cele mai mari scene ale lumii, invitatul Marinei Constantinescu la Nocturne afirmă: „Mă inspiră orice: o carte, un film bun, o discuţie elevată. Apoi convertesc totul în mintea mea şi aşez pe hârtie." Şi aşa, câteva notiţe se transformă în gesturile magice ale dirijorului către lumea lui - orchestra.

(w882) Nocturne

În acelaşi timp, artistul recunoaşte că performanţa poate fi atinsă numai prin perfecţionism: „Dacă tu nu ai înţeles despre ce e vorba cu o anumită muzică, cum ar putea publicul să înţeleaga?", este convingerea tânărului dirijor, conştient fiind, însă, că „noi, dirijorii, suntem cea mai nemulţumită specie"... Şi, pentru că „forţa culturii se vede în momentele grele", după cum mai spune invitatul, Marina Constantinescu afirmă, la rândul său, că nu crede în povestea „renunţărilor", când e vorba despre performanţă.

(w882) Marina Con

Reprezentant de marcă al generaţiei sale, Gabriel Bebeşelea arată, în ciuda tinereţii, că este stăpân pe destinul său: „Şansa vine, dar, dacă nu eşti pregătit, nu se mai transformă în noroc", spune el. Stagiunea viitoare, Gabriel Bebeşelea va dirija celebra Filarmonică Naţională a Rusiei, în celebra sală „Ceaikovski", din Moscova.

(w882) Nocturne_G

Despre şanse şi performanţă, cu sinceritate, luni, de la 23.30, la Nocturne, cu Marina Constantinescu şi Gabriel Bebeşelea.

***

Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR 1 şi TVR HD.

Nocturne este o reverenţă în faţa valorii, a verticalităţii morale şi profesionale, aşa cum o descrie şi Marina Constantinescu. „Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile." Marina Constantinescu face echipă la Nocturne cu regizorul Aurel Badea şi producătorul Oana Cucuruzeanu.

Întreaga colecţie de emisiuni Nocturne poate fi vizionată online pe TVR+, iar cei interesaţi pot interacţiona cu echipa emisiunii pe pagina de Facebook.

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati