loader
Foto

„Convieţuiri”, la TVR 1: Festivalul Multiculturalităţii de la Oradea

Am aflat totul despre prima ediţie a Festivalului Multiculturalităţii, de la Oradea, în ediţia specială a emisiunii „Convieţuiri”, semnată de jurnalista TVR Oana Cârligel Crețulescu. Miercuri, 21 iunie, de la ora 15:00, la TVR 1.

 

„Oradea se mândrește cu o diversitate culturală, confesională și etnică demnă de marile orașe europene. Frumusețea și bogăția culturală a Oradei se datorează, fără îndoială, contribuției aduse de multitudinea de etnii care și-au găsit locul aici, încă din Evul Mediu.

(w882)

Fie că vorbim despre  italieni, germani, evrei, maghiari, romi sau slovaci, cu toții au împrumutat urbei o parte din bagajul lor identitar, fapt ce a dus, în timp, la dezvoltarea prolifică a orașului. Multiculturalitatea Oradei rezultă din convieţuirea armonioasă a unei populaţii eterogene, cu numeroase etnii care îşi aduc, vizibil și constant, contribuţia la viaţa orașului. Viaţa culturală vine să întregească această realitate, dovadă fiind spectacolele organizate în teatrele din Oradea, în casele de cultură sau în sălile de expoziție ale muzeelor”, subliniază Oana Cârligel Crețulescu, realizatoarea reportajului pe care l-am urmărit la „Convieţuiri”, miercuri, 21 iunie, la TVR 1.

De curând, Centrul de Cultură al Județului Bihor a organizat, împreună cu Consiliul Județean Bihor și Casa de Cultură a Sindicatelor, în parteneriat cu Comunităţile Minorităţilor Naţionale din județ, prima ediție a Festivalului Multiculturalității, care s-a desfășurat la Casa de Cultură a Sindicatelor. În emisiunea care aduce în prim-plan cele mai importante manifestări din viața minorităților naționale, am urmărit imagini de la Festivalul Multiculturalităţii din Oradea şi am aflat mai multe despre fiecare comunitate care se prezintă şi comunică pe sine în festival.

(w882)

Pe scenă au urcat peste 150 de artiști aparținând grupurilor etnice care conviețuiesc în județul Bihor, alături de care s-au aflat orchestra „Rapsodia bihoreană” și ansamblul folcloric „Nuntașii Bihorului”. Formaţii şi ansambluri folclorice de maghiari, italieni, evrei, rromi, germani, slovaci şi greci au prezentat cântece şi dansuri specifice, iar succesul primei ediții a acestui festival a fost validat de atmosfera din sală, dar mai ales de reacția publicului prezent în număr mare. Hora din final, care s-a dansat atât pe scenă, cât și în public, a demonstrat unitatea și toleranța în care bihorenii știu să conviețuiască.

„Festivalul Multiculturalității de la Oradea a fost o oportunitate de a celebra diversitatea culturală și de a promova buna înțelegere și respectul între culturi și comunități diferite. Programul ofertant ce a inclus prezentări de dansuri și muzică tradiționale, specifice fiecărui grup etnic participant, a oferit ocazia spectatorilor să descopere și să se bucure de diversitatea culturală din Bihor și nu numai”, a concluzionat realizatoarea reportajului.

Pentru cei care doresc să afle mai multe despre comunităţile din România diversă, informații și înregistrări ale emisiunilor realizate de echipa Alte Minorităţi se găsesc pe pagina de Facebook Alte Minorități și pe www.tvrplus.ro.

credit foto: FB Mircea Maran, FB UZP Bihor

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati