loader
Foto

Galerie foto

Compozitoare, cântăreață și pianistă. Leyah e invitata Ioanei Pavel la „Interviurile TVR CULTURAL”

Cunoscută pe piaţa muzicală prin stilul ei aparte, cinematic pop, invitata Ioanei Pavel la „Interviurile TVR Cultural” are un aer cu totul special, atât pe scenă, cât şi în faţa camerei de luat vederi. O cunoaştem joi, 13 noiembrie, de la ora 19.00.

 

Leyah (Magdalena Diana Marica) este compozitoare, cântăreață și pianistă dar, mai ales, primul artist din România care aduce stilul cinematic pop pe scena națională. Crescută în Craiova și formată sub influența muzicii clasice, Leyah a început studiul pianului la doar 5 ani, iar în 2021 a început să exploreze zona muzicii cinematice. De-a lungul carierei, a participat la evenimente importante precum Eurovision, Festivalul „George Enescu” și Romanian Creative Week.

(w882) Ioana Pave

(w500) Leyah, la

De-a lungul carierei, Leyah a compus muzică originală, inclusiv pentru film, a regizat videoclipuri și a creat un univers artistic complet, în care pianul, vocea și emoția se întâlnesc într-o experiență multisenzorială. Muzica ei este o călătorie cinematografică, capabilă să emoționeze profund și să conecteze publicul la propriile povești interioare.

(w882) Leyah, la

În prezent, Leyah se afirmă ca un artist complet, educat în tradiția clasică, dar cu o viziune modernă, fiind primul și cel mai important nume din România care a construit și dus mai departe stilul cinematic pop - un crossover între muzica de film și cea pop, care trece dincolo de granițele genurilor.

(w882) Ioana Pave

„Un concert de-al ei este un adevărat show. Leyah compune şi se exprimă şi vocal, şi pianistic, în special prin genul pe care l-a impus. Mai multe despre cinematic pop şi ce însemnă Cinestezia aflaţi la TVR CULTURAL joi, de la ora 19.00”, ne invită Ioana Pavel să urmărim interviul.

(w882) Leyah, la

(w882) Ioana Pave

foto: Ioana Pavel, Interviurile TVR CULTURAL

 
„Etnicity”, un city break în România multietnică, la TVR 1

Toamna aceasta, Redacția Alte Minorități a Televiziunii Române aduce diversitatea etnică urbană la TVR 1, dând startul unei noi producții tv: ...

Premieră: Rubrică în limba rromani, în cadrul emisiunii „Opre Roma”, la TVR 1

Realizată și prezentată de doi oameni valoroși ai comunităţii rrome, actori și activiști culturali recunoscuți – Zita Moldovan și Sorin Aurel ...

Urmărim o ediție "Europolis" despre comunitățile bulgare din satele Lunca și Vișina, județul Tulcea. Moștenirea lor muzicală, meșteșugărească și ...

 

#TVRminoritati