loader
Foto

„Caut sunetul în permanenţă, nu mă pot decide. Sunt într-o continuă căutare”

A mărturisit violonistul Valentin Şerban la TVR 1. Tânărul câştigător al Concursului Internaţional George Enescu a fost invitatul Marinei Constantinescu la „Nocturne” joi, 4 noiembrie, de la ora 23.00. | VIDEO

 

A concertat în România, Franţa, Germania, Austria, Italia.

Este membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris din 2018 şi concertmaistru invitat al Orchestrei Române de Tineret.

La 31 de ani, este câştigătorul unor concursuri naţionale şi internaţionale de vioară. Recent, Valentin Şerban a câştigat Marele Premiu al secţiunii de vioară la Concursul Internaţional George Enescu (ediţia 2020/2021), după o finală mult aplaudată, în care a interpretat „Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră op. 47“, de Sibelius.

(w882)

Îl pasionează lumea fizică, îi plac cerul, cosmosul. Şi tot Valentin Şerban ţine o poză cu pisica lui în cutia viorii. „N-am fost un copil silitor. Ai mei, ingineri, nu au ştiut să mă ghideze”, mărturiseşte invitatul Marinei Constantinescu la „Nocturne”. Cu toate acestea, a mers pe drumul lui, presărat cu succes după succes.

(w882)

„Muzica e un limbaj care trebuie interpretat. Trebuie să-i găsesc sensul, deşi, de multe ori, nu ştiu ce caut, nu ştiu spre ce mă îndrept”

(w882)

Discuţia ajunge şi la detalii sau lucruri mai puţin accesibile publicului iubitor de muzică: „Corzile nu trebuie să fie de la iapă, sunt rase de cai special crescute pentru părul de arcuş”, ne dezvăluie invitatul. Şi tot de la Valentin Şerban aflăm că schimbă corzile viorii o dată pe săptămână: „Caut sunetul în permanenţă, nu mă pot decide, sunt într-o continuă căutare”.

(w882)

Ne lăsăm cuprinşi de farmecul dialogurilor „Nocturne” cu mari personalităţi ale teatrului, filmului şi muzicii clasice în fiecare joi, de la ora 23.00, la TVR 1. Actorul Marcel Iureş a fost primul invitat al Marinei Constantinescu în noul sezon „Nocturne”, iar pe 21 octombrie, la „Noctune”, am avut întâlnire cu alergătorul de cursă lungă a existenţei şi rezistenţei, Dan Chişu. În ultima ediţie din octombrie a Nocturnelor, Nicu Alifantis a parcurs câteva amintiri dragi alături de Marina Constantinescu.

***

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati