loader
Foto

Galerie foto

Proiecte finanțate prin Programul pentru sănătatea copiilor

Aproape 700 de tineri cu nevoi speciale vor fi susţinuţi prin a şasea ediţie a Programului pentru Sănătatea Copiilor.

 

“Fundatia pentru Comunitate” acordă anual 300.000 lei pentru a sprijini copii şi tineri care au nevoie de terapii alternative. În ediţiile precedente, “Fundatia pentru Comunitate” din România a susţinut cu aproape 1,5 milioane de lei proiecte care au ajutat 7.500 de copii.

La fel ca şi anul trecut proiectul cu cele mai bune rezultate dintre cele 19 proiecte câștigătoare va primi Premiul Pentru Sănătatea Copiilor.

„Programul e conceput să ofere nu doar resurse financiare comunităților interesate de bunăstarea copiilor lor, ci se investește în creșterea capacității acestora de a se forma în metode și tehnici de intervenție, asistați de specialiști”, a declarat dr. Violeta Stan, medic primar la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timişoara, preşedinte al juriului.

Despre nevoia unor astfel de programe şi mai ales despre rezultate şi beneficiile pentru comunitate, vom discuta chiar cu doamna dr.Violeta Stan, dar şi cu Mugur Ciumăgeanu, vicepreşedintele Asociaţiei Române de Psihiatrie Comunitară, membru al juriului.

Trăim într-o societate de consum unde goana după materialism, fără niciun discernământ, afectează tot mai multe persoane. Pentru cei mai mulţi dintre noi e aproape o crimă să fii fericit fără confortul modern.

Există însă şi oameni care au renunţat la goana după lucruri materiale, deoarece aceasta nu echivalează pentru ei cu goana dupa fericire.

Un astfel de personaj este Juju. Povestea sa a fost surprinsă de Oliver Merce şi Sebastian Puraci într-o serie de fotografii alb-negru.

Despre expoziția intitulată “JUJU”, al cărei vernisaj va avea loc vineri, 23 ianuarie 2015, ora 18:00, la Librăria Cărturești, vom povesti cu cei doi autori.

De partea muzicală a emisiunii se vor ocupa cei trei membrii ai grupului rock ELAN, reînfiinţat în septembrie 2014. Ei vor performa live, în formula: Mircea Nedelcu ( chitara, voce) Richard Maser “Rici” (tobe), Boghici Gradimir “Pigli”( bass).

Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timișoara, miercuri 21.01.2015 la ora 20.00, cu reluare joi 22.01.2015 la ora 11.30.

(w882)

 

 

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati