Galeria Pygmalion de la Casa Artelor ne invită să pătrundem în lumea inedită a sculpturilor lui TAJO – Iosif Taşi.
Vernisajul expoziţiei „Tekar” are loc în această seară, începând cu ora 18, iar cuvântul de întâmpinare îi este dat Adrianei Babeţi.
Ne întâlnim, mai apoi, în direct, cu sculptorul timişorean trăitor la Socolari, dar şi cu sertare, cutii şi...fărâme din viaţa lui.
Muzeul de Artă al Timişoarei găzduieşte o expoziţie-eveniment: litografii semnate Toulouse-Lautrec, Picasso şi Chagall. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Euro Art Gallery din Luxemburg, care nu se află la prima colaborare cu instituţia timişoreană.
Detalii legate de „L’ air du Cirque” şi de importanţa fabuloasă a celor trei artişti în economia culturii europene primim dinspre prof. dr. Victor Neumann, director al Muzeului de Artă.
Emisiunea "Ora Regiunii" se difuzează în direct pe TVR Timişoara, joi 23.04.2015 la ora 20.00, vineri 24.04.2015 cu reluare la ora 11.30.