Caravana Știrilor TVR a ajuns la Chalottenburg, în județul Timiș. Este singura localitate din România concepută special în formă de cerc pentru ca toate gospodăriile să fie la distanțe egale de biserica din centru.
Deși e un sat mic, care are puțin peste 40 de locuitori stabili, este un loc plin de istorie.
Istoria satului rotund se împletește cu povestea primelor 32 de familii care au venit aici în urmă cu 243 de ani. Nemții care au emigrat aici din actuala Provincie Autonomă Trento, Lorena și Baden Wurttenberg au construit casele care dăinuie și acum.
Toate au aceiași înălțime și sunt la distanțe egale una de cealaltă. Satul este construit sub forma unui cerc cu diametrul de 210 metri.
Acum doar câteva familii de nemți mai revin, cam de două ori pe an, în sat. Vara în vacanță, iarna la vânătoare.
Localnici sunt puțini, dar încă au biserică și școală, așa că mai găsești și copii în sat. Oamenii de acum spun că au avut multe de învățat din felul de a fi al nemților.
Ne vedem la Charlottenburg la Jurnalul TVR Timișoara de la ora 18 și la Jurnalul TVR1 de la ora 20.