Lucrările aflate în Galeria de Artă Europeană a MNAR, pe care le-ați putut admira între 26 și 30 august sunt: ’’Sfânta Familie cu Sfânta Ecaterina’’ de Giovanni Francesco Bezzi, ’’Livadă înflorită’’ de Camille Pissaro, ’’Flori într-o grotă’’ de Abraham Mignon, ”Iisus la stâlp” de Alonso Cano,’’Pietà’’ de Bartolomeo Suardi.
Luni, 26 august, orele 11:55 şi 5:55
’’Sfânta Familie cu Sfânta Ecaterina’’ de Giovanni Francesco Bezzi (numit Il Nosadella); activ la Bologna cca. 1558 – Bologna 1581
Şcoala italiană
ulei pe lemn / 93 x 75 cm.
Provenienţă: Colecţia Regelui Carol I
Tablou din Galeria de Artă Europeană - Muzeul Naţional de Artă al României
Giovanni Francesco Bezzi, zis ‘’Il Nosadella’’ se revendică din curentul manierist şi a activat mai ales la Bologna. Il Nosadella a progresat de la stilul sculptural şi greoi al interpretării operei lui Michelangelo prin intermediul lui Tibaldi, la un stil mai firesc şi luminos, specific anilor 1560, din pictura florentină. ’’Sfânta Familie cu Sf. Ecaterina’’, nu face excepţie. Desenul este ferm conturat, jocul de lumini şi umbre, egal pe toată suprafaţa pânzei, vitalizează formele sculpturale, calităţile decorative şi convenţia cromatică, arhitectura bine studiată şi centrele de forţă ale compoziţiei, redarea savantă a drapajelor, succesiunea de plinuri şi goluri, indică fără tăgadă, imitaţia marelui maestru, Michelangelo.
Marţi, 27 august, orele 11:55 şi 5:55
’’Livadă înflorită’’ de Camille Pissaro (Saint - Thomas, 1830 – Paris, 1903)
Şcoala franceză
ulei pe pânză / 39,1 x 56,4 cm
Tablou din Galeria de Artă Europeană - Muzeul Naţional de Artă al României
Camille-Jacob Pissarro a fost catalogat de criticii şi istoricii de artă ca unul dintre cei mai importanţi pictori impresionişti şi postimpresionişti. Pissarro a fost primul care a dezvoltat şi teoretizat tehnica impresionistă. ’’Livadă înflorită’’ face parte din seria de imagini pictate în anii ’70 ai secolului al XIX-lea, la Louveciennes. Ceea ce caracterizează aceasta lucrare, ca şi intreaga perioadă din care face parte este spontaneitatea execuţiei şi impresia de instantaneu, de captură a unei clipe irepetabile.
Miercuri, 28 august, ora 11:55
’’Flori într-o grotă’’ de Abraham Mignon (Frankfurt pe Main, 1640 – Wetzlar, 1679)
Şcoala austriacă
ulei pe pânză / 100 x 78 cm.
Provenienţă: Colecţia Regelui Carol I
Tablou din Galeria de Artă Europeană - Muzeul Naţional de Artă al României
Abraham Mignon este un pictor de origine flamandă care s-a născut la Frankfurt. El s-a afirmat şi a cunoscut succesul mai ales ca pictor de naturi statice cu flori. Naturile moarte pictate de Abraham Mignon au o complexitate care stârnesc admiraţia. Ele nu sunt simple vase cu flori ci compoziţii savante, înnobilate printr-o mare bogăţie de sensuri. Reprezentările florale şi animaliere sunt de o asemenea minuţiozitate şi diversitate încât pentru percepţia unui contemporan sunt de-a dreptul o performanţă uimitoare. Buchetele monumentale sunt amplasate pe piedestale sau trunchiuri de copaci, pe pământ sau în firidele unor ruine, alăturând într-un mod cu totul surprinzător plante, insecte şi animale, constituind un adevărat cod simbolic specific veacului al XVII-lea.
Joi, 29 august, ora 11:55
”Iisus la stâlp” de Alonso Cano (Granada, 1601 - 1667)
Şcoala spaniolă
ulei pe pânză / 150 x 107 cm.
Tablou din Galeria de Artă Europeană - Muzeul Naţional de Artă al României
Multitudinea aptitudinilor creatoare cu care a fost înzestrat, i-au asigurat lui Alonso Cano renumele de ’Michelangelo spaniol’. Este considerat unul dintre cei mai relevanţi artişti ai Secolului de Aur al artei spaniole. Personalitate tipic renascentistă, idealul său era apropierea, aproape până la identificare, între planul divin şi cel uman. În tabloul ’’Iisus la stâlp’’, aflat în colecţia Muzeului Naţional de Artă al României, Alonso Cano a încercat să urmărească acest principiu, realizând o pictură de o mare încărcătură emoţională. El a reuşit să redea în aceeiaşi măsură atât cea mai profundă trăire a credinţei dar şi idealul desăvârşirii umane.
Vineri, 30 august, ora 11:55
’’Pietà’’ de Bartolomeo Suardi (zis Bramantino) (Milano, cca. 1460 – 1530)
Şcoala italiană
tempera pe lemn / 102 x 83 cm.
Tablou din Galeria de Artă Europeană - Muzeul Naţional de Artă al României
Pictor şi arhitect lombard, Bartolomeo Suardi urmează îndeaproape stilul maestrului său, Bramante. Cu toate acestea, a fost considerat unul dintre cei mai inovatori artişti milanezi din acea perioadă. Ceea ce evidenţiază această lucrare în contextul expunerii la Muzeul Naţional de Artă al României este evidenta predilecţie ce caracteriza sfârşitul Quatrocento-ului pentru exerciţiile perspectivale şi remanenţa stilului picturii monumentale paretale în tempera, cunoscut mai bine sub denumirea ’’al fresco’’.
foto credit: cimec.ro, mnar.ro