loader
Foto

CÂNTEC ŞI POVESTE cu Ansamblul Artistic ARCANUL

Ansamblul „Arcanul” USV al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava aniversează 50 de ani de activitate la TVR Iași.

 

Într-o editie de colecție Cântec și Poveste vă vor fi dezvaluite începuturile, pașii de debut, dar și secrete din culisele spectacolelor de „botez”.

Gigi Văduva și Viorel Vatamaniuc, primii doi coregrafi ai ansamblului, se reîntâlnesc în studiorile TVR Iași după zeci de ani cu foști elevi sau colegi de scenă. Cele două nume de referinţă în coregrafia româneasca deapană, în exclusivitate, amintiri de pe vremea când erau dansatori. Toate momentele sunt acompaniate de o orchestră care reunește cei mai valoroși instrumentiști ai Bucovinei, pe care o să-i redescoperiți cu mare plăcere.

Trei generații de dansatori sau soliști vin să împartășeaşcă cu telespectatorii emoţia debutului sau să spună cu recunoștinţă un simplu: mulțumesc. Au răspuns prezent invitației Manuela Pohoață, Călin Brăteanu, Sorin Filip și Alexandru Brădățan, precum și noua generație de solişti vocali.


Pentru o călătorie prin toată România, prin intermediul dansului, dar și pe uliţa cu amintiri, vă așteptăm luni, 13 ianuarie, ora 20.00, pe TVR 3 și sâmbătă, 18 ianuarie, ora 19.30, pe TVR Iași, la Cântec și Poveste.

 
„Etnicity”, un city break în România multietnică, la TVR 1

Toamna aceasta, Redacția Alte Minorități a Televiziunii Române aduce diversitatea etnică urbană la TVR 1, dând startul unei noi producții tv: ...

Premieră: Rubrică în limba rromani, în cadrul emisiunii „Opre Roma”, la TVR 1

Realizată și prezentată de doi oameni valoroși ai comunităţii rrome, actori și activiști culturali recunoscuți – Zita Moldovan și Sorin Aurel ...

Urmărim o ediție "Europolis" despre comunitățile bulgare din satele Lunca și Vișina, județul Tulcea. Moștenirea lor muzicală, meșteșugărească și ...

 

#TVRminoritati