loader
Foto

Galerie foto

"Cântec și poveste" cu Marcel Părău

Valori ale culturii tradiționale românești au fost prezentate de  Marcel Părău, colecționar și interpret de folclor de pe Valea Hârtibaciului din județul Sibiu, sâmbătă, 27 februarie, ora 19.00, la TVR 3.

 

A ne cinsti trecutul strămoșesc prin păstrarea și conservarea obiectelor de artă populară, precum și prin valorificarea și promovarea cântecelor vechi bătrânești, ne cinstim pe noi înșine.

(w882) aranjament

În epoca în care, de cele mai multe ori, comercialul este cel care dictează, puțini mai au curajul să culeagă și să facă auzite acele cântece din bătrâni.

(w882) mester

Marcel Părău este un interpret remarcabil al cântecului de pe Valea Hârtibaciului, descoperit și îndrumat încă din anul 1982 de marea cântăreață Lucreția Ciobanu, supranumită DOAMNA MUNȚILOR. Figură emblematică în folclorul românesc, Lucreția Ciobanu a deschis prin cântecele sale o fereastră către lumea oamenilor de la munte, din Mărginimea Sibiului.

(w882) port barba

Marcel Parău: ”Munca mea de peste 30 de ani o regăsesc aici, în aceste lucruri de valoare, la care țin cu sfințenie. Aici este refugiul meu, în această casă, din Agnita, jud. Sibiu, casă împodobită de sărbătoare. Am adunat covoare, costume populare, fotografii vechi, pânzeturi, vase de lut sau din ceramică, unelte, mobilier țărănesc, tot ce vrei și ce nu vrei.

(w882) portret mi

De la intrarea în curte până în podul casei, totul e tradițional, țărănesc. Dar, să știți că e aranjat cu gust și cu rost. Nimic nu e pus la întâmplare.  Îmi doresc ca aceste nestemate folclorice să nu piară și să arăt lumii ce am eu în căsuța mea.

(w882) miruna si

Mi-aș bucura mult inima dacă aș ști că sâmbătă la "Cântec și poveste", telespectatorii vor fi alături de noi. E o gură de oxigen această poveste a mea și a oamenilor mei dragi, de aici din Agnita și Retiș.

(w882) val miruna

Cu credință și pasiune, Marcel Părău, sensibil și creativ, a reușit să își transforme propria casă într-un adevărat muzeu, mărturie a trecerii sibianului pe acele meleaguri.

(w882) miruna por

Cu drag, echipa emisiunii "Cântec și poveste" vă invită într-o lume demult uitată, dar de o valoare inestimabilă.

***

Producător: Dr. Maria Tănase Marin

 

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati