loader
Foto

Calitatea aerului şi pădurile, în prim-plan la „Inspiră România”|VIDEO

Ce efecte are poluarea aerului asupra sănătății noastre, dar şi recentele proteste împotriva tăierii pădurilor și împotriva poluării au fost temele emisiunii despre mediul încojurător şi climă de marţi, 8 februarie, ora 17.00. Cu Ionuţ Gheorghe, la TVR 1.

 

Împreună putem face lucruri bune pentru planeta noastră. Jurnalistul Ionuţ Gheorghe şi invitaţii lui ne arată cum la „Inspiră România”, emisiunea TVR 1 care ne vorbeşte, în fiecare marţi, de la ora 17.00,  despre mediu, climă, schimbări climatice.

Conform unui studiu recent al The Ohio State University, publicat de sciencedaily.com, plantarea de copaci în apropierea fabricilor și a altor surse de poluare ar putea reduce poluarea aerului, în medie, cu un procent de 27%.

Studiul arată că plantele - nu tehnologiile - pot fi opțiuni mai ieftine pentru un aer mai curat în apropierea mai multor site-uri industriale, centrale electrice, autostrăzi sau situri de foraj pentru petrol și gaze. De fapt, cercetătorii au descoperit că în 75% dintre județele analizate, a sădi plante pentru atenuarea poluării aerului a fost o opțiune mai ieftină decât folosirea tehnologiei.
Pentru a înțelege efectul benefic pe care arborii și alte plante l-ar putea avea asupra poluării aerului, cercetătorii au adunat şi studiat date publice despre poluarea aerului și a vegetației din mai multe regiuni. Apoi, au calculat costurile aferente suplimentării numărului de arbori și de plante şi au estimat impactul plantelor asupra celor mai obișnuiți poluanți ai aerului - dioxid de sulf, particule care contribuie la ceață, fum și la formarea dioxidului de azot. Au descoperit astfel că restabilirea vegetației la nivelul unui județ are ca rezultat o reducere a poluării aerului, în medie, cu 27%, cifra variind în funcție de județ și regiune.

(w882)

În ediția din 8 februarie a emisiunii „Inspiră România”, în prim-plan au fost calitatea aerului și pădurile. De la ora 17.00, la TVR 1, am aflat despre ce efecte are poluarea aerului asupra sănătății noastre, alături de neurochirurgul profesor Alexandru Vlad Ciurea, membru de onoare al Academiei Române. Iar împreună cu ceilalţi invitaţi ai ediţiei - reprezentantul Greenpeace-România, Ciprian Gălușcă - coordonator pentru Păduri și Biodiversitate şi activistul de mediu Tiberiu Boșutar - Ionuţ Gheorghe a adus în discuţie recentele proteste împotriva tăierii pădurilor și împotriva poluării, pentru a identifica soluții pentru aceste probleme. Prin telefon, în direct, cu precizări, s-a alăturat Tanczocs Barna, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Înregistrarea ediţiei „Inspiră România” din 8 februarie poate fi urmărită aici:

În fiecare marți, de la ora 17.00, la TVR 1 încercăm să găsim împreună inspiraţia de a face lucruri bune pentru planeta care, deocamdată, este singura noastră casă. În noua emisiune a postului public, „Inspiră România”, moderatorul Ionuţ Gheorghe dezbate alături de invitaţii săi subiecte fierbinți despre mediu, climă şi schimbări climatice.

Poluarea aerului şi a apei, clima în schimbare, deloc puţinele activităţi umane dăunătoare mediului înconjurător ne privesc pe toţi. Printre invitaţii jurnalistului Ionuţ Gheorghe se numără specialişti şi factori de răspundere care ne pot şi vor ajuta să înţelegem fenomenele şi să aflăm ce soluţii există pentru a avea o planetă sănătoasă.

Producători: Raluca Stroe Brumariu, Cristina Dănilă

 
„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

Ziua Marelui „NU” | VIDEO

publicat: marţi, 29 octombrie 2024

În fiecare an, pe 28 octombrie, Grecia sărbătorește "Ziua Demnității", o dată semnificativă ce marchează curajul și determinarea poporului grec ...

 

#TVRminoritati