Vacanța este momentul pe care îl așteptăm cu nerăbdare și tocmai de aceea, facem din timp pregătirile necesare petrecerii ei în cel mai fericit mod. Ne gândim însă, și la cum să prevenim sau să tratăm eventualele probleme de sănătate.
Cum prevenim apariția bolilor mintale? Scriem de mână și citim!
Invitat: dr. Mihaela-Viorica Rușitoru, cercetător asociat, Facultatea Științele Educației din Helsinki, Finlanda
La nivel european și internațional, UNESCO și OCDE avertizează asupra nivelului scăzut al competențelor de bază în scris și citit. Elevii sunt dezinteresați de lectură şi scris și au dificultăți în fluiditatea lecturii și înțelegerea textelor lungi.
Acum 300 de ani, Montesquieu considera lectura „remediul suprem împotriva situațiilor dificile ale vieții”. Cercetătorii contemporani confirmă faptul că lectura e benefică în a preveni frica de necunoscut și panica, depresia şi izolarea care pot avea consecinţe asupra sănătății fizice şi mentale a populaţiei. Studii știinţifice demonstrează că, de-a lungul vieţii, scrisul de mână joacă un rol primordial în educaţie, în dezvoltarea afectivităţii, creativităţii și a competenţelor artistice, dar și în alfabetizarea și dezvoltarea integrală a personalităţii umane și poate asigura longevitatea.
În timp ce biblioterapia a căpătat noi valenţe, dezvoltând compasiunea şi eliberarea emoţională, scrisul de mână și cititul devin refugiu, antidot şi resursă pentru viitor.
Expert în educație la nivel internațional, cu experiența profesorului care a predat la universități din România, Franța, Anglia, Rusia, Japonia, Vietnam sau Finlanda și o cercetare recentă în Italia, invitata noastră recomandă să scriem de mână și să citim cât mai mult pentru a preveni boli mentale, fizice sau afective!
Călătoriile și sănătatea
Invitat: dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecțioase, directorul medical al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din București
Ne informăm cum călătorim în siguranță fie că mergem într-o vacanță dintr-o țară în alta, fie în vizite scurte, la rude. Respectarea unor reguli când folosim mijloacele de transport, sau când intrăm într-un spital, ajută la păstrarea sănătății noastre și a celor dragi.
TVR Internațional redifuzează o ediție a emisiunii „Un doctor pentru dumneavoastră” marți, 27 august, de la ora 19.00.
***
Moderator: Ana Maria Ghiur
Jurnalist: Lucian Băbeanu
Documentarist: Giorgiana Şuşurincă
Producător: Monica Ancuţa
***
Sursa foto: pixabay.com
La TVR Internaţional, în direct, luni şi marţi, împreună pentru sănătate!
Un doctor pentru dumneavoastră, de 16 ani împreună cu publicul TVRi.