Ei sunt cei 5 finalişti ai sezonului 3: Mihai Teacă din Braşov, Andreea Ghiţiu din Maramureş, Alexandra Dan din Suceava, Raluca Radu din Vaslui şi Vlăduţ Sărmaş din Bistriţa s-au calificat în finala talent show-ului de folclor de la TVR 1!
Cinci tineri de până în 20 de ani, frumoşi şi talentaţi, s-au calificat în finala „Vedeta populară” de la TVR 1! Vor cânta şi se vor prezenta pe scenă cu momente memorabile pentru a convinge juriul şi publicul că merită să primească titlul de „Vedeta populară” şi premiul de 100.000 de lei pe 23 decembrie, de la ora 21.00, în cel mai important spectacol al concursului talentelor din folclorul românesc. Iuliana Tudor, gazda concursului destinat interpreţilor de folclor amatori, dă startul celui mai important spectacol al sezonului al treilea Vedeta populară – finala, duminică, 23 decembrie, de la ora 21.00, la TVR 1.
Mihai Teacă, din Braşov, tânărul de 19 ani, care studiază ca tenor şi pianist, dar cântă „fin şi sfâşietor” la clarinet şi la fluier; Andreea Ghiţiu, de 19 ani, din Târgul Lăpuş, Maramureş, studentă la Etnologie, care a reuşit să se impună cu un stil special de interpretare - cântatul cu noduri; Alexandra Dan (18 ani), care vine din inima Bucovinei, de la Putna şi care susţine că a început să cânte înainte chiar să vorbească; Raluca Radu, tânăra în vârstă de 20 de ani, din Vaslui, studentă la Etnologie în Bucureşti şi Vlăduţ Sărmaş, tânărul de 20 de ani din Bistriţa, student la secţia de canto clasic a facultăţii de muzică din Cluj luptă duminică, 23 decembrie, pentru Trofeul Vedeta populară şi Marele premiu de 100 000 de lei. Cel mai mare talent show de folclor îşi anunţă deznodământul chiar înainte de Crăciun. Iuliana Tudor ne dă întâlnire la finala Vedeta populară duminică, 23 decembrie, de la ora 21.00, la TVR 1.
Semifinala Vedeta populară a pus TVR 1 pe poziţia a treia în topul celor mai urmărite programe ale serii de duminică, 16 decembrie, în intervalul 21.00-23.50, la nivel naţional. În minutul cel mai vizionat, 23.31, spre finalul ediţiei, aproape un milion de români (mai exact 938.000, 5,3% rating şi 15,7% cotă de piaţă) aşteptau să afle care sunt cei cinci finalişti ai concursului de talente din folclorul românesc de la TVR 1.
La nivel naţional, în medie, 631.000 de telespectatori (3,6% rating* mediu şi 8,1 cotă de piaţă**) au văzut semifinala Vedeta populară prezentată de Iuliana Tudor la TVR 1. Ultima parte, transmisă între 23.00 şi 23.50, a adunat în faţa micilor ecrane la TVR 1 aproape 700.000 de telespectatori (3,9% rating mediu şi 11% cotă de piaţă).
Dar iată cine sunt cei cinci finalişti pe care îi vom vedea evoluînd duminică, 23 decembrie, în finala Vedeta populară:
Mihai Teacă vine din Făgăraş şi este urmaşul unui fost lăutar, percuţionist. În joacă, micul Mihai a descoperit întâi o orgă, apoi a început să cânte şi din voce. De pe la 12 ani. Muzica populară l-a atras întâi prin mesajul textelor. Îi plăcea veselia pe care o transmiteau unele cântece. A continuat cu muzica clasică. Acum studiază ca tenor şi, în paralel, ca pianist. Şi, pentru că muzica populară este în sufletul lui, cântă şi la clarinet, dar numai folclor. Mihai Teacă va reprezenta Braşovul în finala Vedeta populară de la TVR 1
Andreea Ghiţiu are 19 ani şi reprezintă zona Lăpuşului la Vedeta populară. A reuşit să se impună cu un stil special de interpretare, specific regiunii în care s-a născut: cântatul cu noduri. Andreea Ghiţiu este studentă în anul al doilea la Etnologie, dar cântă de când era foarte mică. A devenit cu adevărat pasionată de folclor când a fost luată într-un grup de copii să colinde la o televiziune.
Ce e special la ea este că a învăţat să cânte cu noduri. Nu a învăţat-o nimeni. Pur şi simplu a ascultat pe cineva de la ea din zonă, i-a plăcut şi atunci a încercat şi ea. A văzut că îi ies loviturile de glotă şi de atunci s-a perfecţionat. Vedem ce suprize pregăteşte maramureşeanca Andreea Ghiţiu pentru finală duminică, 23 decembrie, de la ora 21.00.
Alexandra Dan are 18 ani şi vine din inima Bucovinei, de la Putna şi, mai în glumă, mai în serios, spune că a început să cânte înainte chiar să vorbească. Bunica ei i-a descoperit talentul şi i-a sădit în suflet pasiunea pentru muzică.
„Nu mi s-au întâmplat multe lucruri până la 18 ani”, îşi începe povestea Alexandra povestea, „dar într-o zi mi-am pierdut o mână - pe tatăl meu”. În acea zi, şi-a dat seama că era prea mică la plecarea lui şi mult prea mare ca să accepte acest lucru. Bunica şi mama Alexandrei spun că fata lor are forţă să meargă mai departe şi speră ca ea să poată râde din nou din toată inima. Până atunci, ea se ghidează după o vorbă a tatălui: „ai tot timpul din lume, dar hai să ne grăbim!”. Alexandra Dan reprezintă Bucovina în finala Vedeta populară de la TVR 1.
Raluca Radu, tânăra în vârstă de 20 de ani, din Vaslui, este cea de-a patra finalistă la Vedeta populară, sezonul 3. Când era la grădiniţă, cânta în copaci, se prefăcea că acolo e scena şi că ea oferă un spectacol. Unchiul ei a observat-o şi i-a făcut atenţi pe părinţii ei la talentul pe care-l avea.
Au trecut 15 ani de atunci şi Raluca speră în continuare să cucerească scenele. Are o nouă ocazie duminică, 23 decembrie, în finala concursului Vedeta populară de la TVR 1. La 10 ani, Raluca a intrat într-un cor, cu care a călătorit în toată Europa, din Spania până în Ucraina. A cunoscut oameni diverşi, a simţit diferenţele culturale şi a făcut cunoscut folclorul românesc peste tot. Singurul lucru pe care a încercat mereu să-l respecte a fost ce i-a spus tatăl ei: „te poţi duce oriunde şi poţi face orice în viaţă, dar ai grijă să nu te faci de râs.”
Al cincilea finalist are 20 de ani şi este student la secţia de canto clasic a facultăţii de muzică din Cluj. Vlăduţ Sărmaş este pasionat de tot ce înseamnă folclor, aşa că s-a hotărât să înveţe să facă opinci. Pentru asta, a apelat la ajutorul Lelei Floare, ultima opincăreasă din Bistriţa Năsăud.
După experienţa din sezonul 2 la Vedeta populară, Vlăduţ Sărmaş a căpătat mai multă încredere în sine, iar dragostea pentru folclor şi ambiţia l-au adus din nou în studioul în care interpreţi amatori de muzică populară luptă să devină Vedeta populară. Vlăduţ iubeşte muzica de când era mic şi îi cânta bunica, omul pe care-l iubea cel mai mult pe lume. Şi omul datorită căruia vrea să meargă mai departe.
credit foto: Doru Ochea
În finala Vedeta populară, Vlăduţ Sărmaş reprezintă judeţul Bistriţa Năsăud.
*Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o staţie TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din universul targetului analizat.
**Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).
Sursa: Kantar Media
Copyright: ARMA
Prelucrare: SRTv