Andrei Soldatov este jurnalist de investigație, unul din cei mai buni cunoscători ai serviciilor secrete ruse, pus pe lista neagră de regimul lui Putin și obligat să aleagă exilul. Marian Voicu ne-a invitat la o discuție despre operațiunile clandestine, măsurile active și asasinatele politice din ultimul secol și din prezent sâmbătă, 16 noiembrie, la TVR 1.
Revista presei fake, cu Horia Grușcă
Violenţele din Amsterdam de după meciul care a opus în 7 noiembrie echipa locală Ajax şi israelienii de la Maccabi Tel Aviv au fost descrise imediat de mulţi politicieni şi publicaţii importante din întreaga lume drept un „pogrom antisemit” al comunităţii musulmane locale împotriva galeriei echipei vizitatoare. La scurt timp au ieşit la iveală imagini cu acţiunile incitatoare la ură ale fanilor lui Maccabi şi au fost demontate dezinformări de presă grosolane, ceea ce pune în altă lumină incidentele din Olanda.
Conspirația săptămânii, cu Tatiana Tarfulea
Victoria electorală a lui Donald Trump de anul acesta a reînviat narațiunea conform căreia alegerile din 2020 au fost fraudate, inclusiv în România.
Istoria și istoriile sale, cu Gabriela Avram
În iulie 2024, Donald Trump a scăpat cu viață în urma tentativei de asasinare de la mitingul electoral din Butler, Pennsylvania. Ancheta a stabilit că autorul era Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, împușcat mortal de Secret Service. Cu toate acestea, teorii ale conspirației privind autorul din umbră au devenit virale în rețelele sociale. De-a lungul timpului, patru președinți americani în exercițiu au fost asasinați.
Spărgătorii de fake news, cu Zaiafet și Geminschi
Oculta a folosit mașinării secrete pentru a controla vremea în Spania, în timp ce guvernul își bombarda barajele. Săturați de atâta carne artificială, olandezii au dat foc depozitului lui Bill Gates, iar Viktor Orban îi felicită pe ruși, susțînându-l pe adevăratul luptător pentru drepturile omului, Vladimir Vladimirovici Putin...
Foto și info: Marian Voicu/ Breaking Fake News TVR