Baraka Artist, entitatea artistică contemporană, are la bază un grup de tineri masteranzi ai Facultăţii de Arte şi Design din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara : Paul Feier, Adrian Popa, David Iancu şi Mihai Toth.
Cei patru artişti au în CV expoziţii şi evenimente culturale locale şi internaţionale, rezidenţe şi tabere artistice în străinătate (Ungaria, Serbia, Argentina), şi au dobândit, deja, premii importante din partea Uniunii Artiştilor Plastici.
Grupul artistic Baraka a deschis recent prima galerie de artă contemporană fără pereţi, pe ruinele vechii cazarme din Timişoara, în centrul oraşului.
Baraka propune o intervenţie culturală urbană, prin prezentarea unei instalaţii de artă care reinterpretează unul din cele mai cunoscute monumente din lume, Cristo Redentor, amplasat la sud de Rio (Brazilia).
Instalaţia reprezintă începutul unei serii de intervenţii culturale în spaţiul public, care vor avea loc în următoareler şase luni, punctul culminant urmând să aibă loc în această toamnă.
Sâmbătă, 12 mai 2018, de la ora 17.30, la SELFIE, cei patru tineri ai entităţii BARAKA ARTIST , vor vorbi despre ce înseamnă arta pentru ei şi despre felul în care înţeleg demersul artistic.
Emisiunea "Selfie" se difuzează la TVR 3 şi TVR Timișoara, sâmbătă, 12 mai, de la ora 17.30 (cu reluare duminica 13.05.2018, de la ora 12.00).
Vă reamintim că postul TVR Timișoara poate fi recepționat și pe canalul 85 UPC digital.
De asemenea, la orele de difuzare, emisiunea poate fi vizionată în live streaming pe TVR+ pe pagina canalului respectiv iar ulterior mai jos.