loader
Foto

Biserica „Sfânta Ana” Târgu Mureș - 25 de ani de la sfințire | VIDEO

„A zidi o biserică înseamnă o treaptă importantă din viața unui om, dar totodată și o importantă filă din istoria comunității în mijlocul căreia biserica se înalță”.

 

Sunt cuvintele părintelui Emil Maier, la propunerea și inițiativa căruia, în ianuarie 1995 s-au început demersurile pentru ridicarea Bisericii „Sfânta Ana” din Târgu Mureș.

.

.
(w882) sfanta anaAu urmat patru ani de lucrări minuțioase şi anevoioase până la sfințirea Bisericii „Sfânta Ana” la data de 12 septembrie 1999 de către Înalt Prea Sfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei. Biserica aflată la intersecţia Bulevardului Pandurilor cu strada Secerei era prima biserică ortodoxă care se ridica la Târgu Mureș după mai bine de jumătate de veac.

 

(w882) sfanta anaLa 25 de ani de când Biserica „Sfânta Ana” a intrat în peisajul spiritual al orașului, comunitatea creștină a avut parte de câteva evenimente cultural-duhovnicești desfășurate pe tot parcursul lunii septembrie.

(w882) sfanta anaVă invităm să parcurgem împreună o filă din istoria comunității și Bisericii „Sfânta Ana” din Târgu Mureș duminică, 10 noiembrie, de la ora 18:00, la TVR Târgu Mureș.

Producător și realizator: Petronela Moraru

.

 
„România Diversă”: Tradiții care ne apropie | VIDEO

Toamna, o dată cu reîntoarcerea la cotidian, TVR Iași marchează un nou capitol în cadrul emisiunii „România Diversă”, o inițiativă lăudabilă ce ...

Film realizat cu utilizarea inteligenței artificiale premiat de Circom Regional | VIDEO

Inteligența artificială (AI) a pătruns în numeroase domenii, iar televiziunea nu face excepție.

Zilele Culturale Maghiare din Cluj – O Sărbătoare a Diversității | VIDEO

Evenimentele culturale reprezintă piloni esențiali în dezvoltarea unei comunități, oferind spații de reflecție, divertisment și conectare.

 

#TVRminoritati