TVR Cultural redifuzează, miercuri, 24 ianuarie, de la ora 22.00, o ediție in memoriam „Biografii necesare”, dedicată sculptorului Vlad Ciobanu.
Sculptorul Vlad Ciobanu (1948-2024) s-a stins din viață duminică, 21 ianuarie.
„Artist vizionar, dotat cu o enormă putere de muncă, exponent al unei generații de sculptori post-brâncușieni făuritori ai artei contemporane, a realizat o importantă operă sculpturală, marcând fundamental dezvoltarea artei românești contemporane, pe care a slujit-o cu credință și devotament . Și-a legat numele de dezvoltarea culturii Gorjului, prin colaborările și proiectele personale sau de grup pe care le-a avut cu lumea culturală gorjeană, fiind fondatorul unor importante reviste de cultură și artă, simpozioane internaționale de sculptură, activând ca vicepreședinte al Consiliului Științific al Centrului de Cercetare și Promovare și Conservare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. (...)
Sculptorul Vlad Ciobanu a fost coordonator şi curator al Simpozionului Internațional de Sculptură „Atelierele Brâncuși” de la Târgu Jiu, edițiile 2005, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2020. Din această postură în care s-a manifestat ca un mare iubitor de Brâncuși și al sculpturii contemporane, a construit, prin colaborarea cu instituțiile și prin strategia sa de invitare a unor mari sculptori români sau străini, un patrimoniu uriaș de sculptură care se găsește amplasată în orașul Târgu Jiu”, notează Uniunea Artiștilor Plastici, într-un necrolog publicat luni.
În memoria lui Vlad Ciobanu, TVR Cultural redifuzează o ediție „Biografii necesare”, realizată de Ileana Ploscaru Panait în octombrie 2023.
Mai jos, puteți citi textul semnat de Ileana Ploscaru Panait, dedicat sculptorului:
„Într-unul din atelierele cele mai active ale Uniunii Artiştilor Plastici din strada Pangratti l-am întâlnit, într-o dimineaţă, pe sculptorul Vlad Ciobanu. Am intrat, plină de entuziasm şi ... cu greu am stabilit o zi de filmare când reuşea să se mai degreveze din multiplele condiţionări care îi stabilesc ritmul zilnic.
Vlad Ciobanu este unul dintre cei mai cunoscuţi sculptori români contemporani. Se defineşte ca un artist care nu a abdicat niciodată de la valorile clasice, chiar dacă mijloacele sale de expresie sunt ancorate în modernitate. Demersul său este unul profund. Mesajul, ideea, substratul filozofic al operelor sale se revendică din filiaţii culturale vechi, din lecturi ce lasă urme, din pasiunea pentru istorie şi tradiţie. La fel ca meşteşugul lemnului şi al pietrei sau melosul popular.
Ileana Ploscaru Panait: De unde se revendică, în creaţia ta, mesajul?
Vlad Ciobanu: De la rădăcini. Căutarea este umană. Am copilărit în rai, într-un sat din Vaslui. Au fost mari presiuni asupra familiei în anii ’50 – ’60, dar, cu toate astea, m-am bucurat nespus de copilărie. De bunicul meu, de tata, de fraţi. Acolo am descoperit lutul, pământul ce căpăta formă în mâna mea. Desenul, lemnul, lecturile esenţiale, poate... credinţa. Mergeam cu mama la biserică, apoi urmăream armoniile din jurul meu şi începeam să înţeleg că totul are un rost. Acum am planuri mari pentru locurile mele natale. Am vorbit cu primarul şi vreau să fac un muzeu al satului.
Ileana Ploscaru Panait: Şi cum ai părăsit raiul?
Vlad Ciobanu: Întâi am mers la Oneşti. Ne-am mutat acolo. Şcoli bune, profesori unul şi unul, toţi cu dosare cam pătate pentru regimul de atunci sau şefi de promoţie. Citeam, făceam sport, colindam gârlele şi... desenam.
Ileana Ploscaru Panait: De ce ai ales sculptura?
Vlad Ciobanu: Ştii, eu nu am vrut să mă fac sculptor, ci istoric sau arheolog. Îmi plăcea grozav istoria. Şi acum sunt un pasionat. Dar aveam dosar politic prost, fiindcă familia era socotită burgheză. Şi, cum facultăţile de istorie, filozofie şi drept erau considerate ideologice, eram sigur că voi fi respins. Aşa că am ajuns la... sculptură.
Ileana Ploscaru Panait: Concepţiile tale s-au împăcat cu condiţionările studiului în facultate?
Vlad Ciobanu: Eu cred că ideile, concepţiile, stilul se sedimentează în timp şi sunt o rezultantă a căutărilor artistice. Este un act de libertate. Explorând cu atenţie natura şi tot ce ne înconjoară nu facem decât să descoperim gramatica pe care a folosit-o Dumnezeu.
În 1981, a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, iar un an mai târziu venea şi prima recunoaştere, prin acordarea bursei Uniunii Artiştilor Plastici pentru sculptură. Iar distincţiile nu s-au oprit aici: în 1985, i s-a acordat Premiul Concursului pentru Desen şi Sculptură „Amici del Pomero”, Milano (Italia); în 1991, Fundaţia Europeană pentru Relaţii Intelectuale Internaţionale de la Paris îi atribuia o altă bursă de studii cu atât mai importantă, cu cât era mai meritorie; în 1999, a fost distins cu Premiul Uniunii Artiştilor Plastici pentru Artă Ambientală şi în 2005 cu cel pentru Sculptură. Tot în 2005 a fost premiat cu Medalia de aur „Dantesca”, la Ravenna (Italia). Sunt doar câteva dintre reperele unei cariere de peste 50 de ani de creaţie.
Nimic din ceea ce contează cu adevărat nu-i este străin. Artist-cetăţean în cel mai profund sens al cuvântului, Vlad Ciobanu este activ în viaţa breslei şi a lumii culturale: este vicepreşedinte al Consiliului Ştiinţific al Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, coordonator şi curator al mai multor ediţii ale Simpozionului Internaţional de Sculptură „Atelierele Brâncuşi” de la Târgu Jiu, este membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei culturale „Tattarescu”.
„Eşti ceea ce cauţi!’’, iată convingerea ce defineşte cariera unuia dintre cei mai importanţi artişti plastici ai anilor ’80. Lucrările sale de atelier şi de for public sau cele realizate în simpozioanele de sculptură de la Măgura, Sălişte, Hobiţa, Oarba de Mureş, dar şi pictura – expusă fragmentar în atelier într-un ciclu de „Pelerini”, o tehnică mixtă pe canafas sau „Cina cea de taină” - într-o nouă şi surprinzătoare interpretare - sunt mijloace care substituie obişnuinţa cuvântului, deşi Vlad Ciobanu este un excelent orator. Calităţi complementare care figurează profilul complet al unui creator autentic ancorat într-o contemporaneitate mult prea grăbită ca să mai asculte de glasul profetic al Magisterului.
„Sculptura nu este pentru mine o profesie. Este un mod de a fi”, obişnuieşte să spună artistul, care nu mai pridideşte să ne arate dintre lucrările aflate în diferite stadii de execuţie, fie înăuntru, fie în grădina unde ciopleşte de zor lemnul sau piatra.
Ileana Ploscaru Panait: Dacă ar fi să te raportezi la tot ce ai realizat până acum, poţi afirma că eşti mulţumit de tine?
Vlad Ciobanu: Sunt nemulţumit de mine în raport cu cât am făcut sau, mai bine spus, cu cât aş fi putut să fac.
Ileana Ploscaru Panait: E un regret?
Vlad Ciobanu: E o constatare. Dar cred că Dumnezeu mă iubeşte, pentru că sunt sănătos şi încă pot lucra. Sunt mulţumit de nivelul de căutare. De rezultate, însă, ... încă nu şi sper să nu fiu niciodată. Sunt un artist care încă se caută pe sine în tot ce creează. Încerc să înţeleg ce trebuie să fac şi semnele lumii. Sunt mai degrabă un semn de întrebare decât un răspuns.”
***
Urmăriți ediția mai jos: