loader
Foto

„Biografii necesare”. Pictorița Angela Tomaselli: Pentru mine, culoarea e întotdeauna foarte importantă, pentru că, în fond, pictura înseamnă, în primul rând, culoare | VIDEO

TVR Cultural a redifuzat, în 18 februarie, de la ora 22.00, interviul realizat de Ileana Ploscaru Panait cu Angela Tomaselli, pictoriță și membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în cadrul emisiunii „Biografii necesare”.

 

Un articol de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoarea „Biografii necesare”

Ne-am căţărat, pur şi simplu, ca pe o scară de mătase, până la mansarda unei vile din Bucureştiul interbelic. Atât de bine rezona spaţiul acestei case-atelier mici, dar foarte luminoasă, colorată şi populată cu obiecte preţioase şi vechi, cu motivele picturale din lucrările Angelei Tomaselli, încât nu ne-a rămas decât să compunem un cadru pentru interviu care să arate întocmai ca o operă de artă.

Angela Tomaselli este o artistă română cu origini italiene și germane, născută în Oltenia de sub munte, la poalele Ţurţudanului purtător de semne magice - o definiţie scurtă şi esenţială, care deconspiră zestrea unei sensibilităţi rafinate şi a unei discipline interioare, care i-a permis artistei să lucreze toată viaţa într-un ritm alert.

Angela Tomaselli uimeşte prin diversitatea şi infinita multiplicare a poveștilor pictate, precum nişte „Călătorii imaginare” strânse într-un jurnal personal cotidian cu mii de notaţii şi impresii, ce captează încontinuu amintiri şi întâmplări din viaţa sa, proiectate într-un prezent continuu, bogat şi grăitor prin sinceritatea mărturisirii.

(w882) Ileana Plo

Ileana Ploscaru Panait: Care sunt sursele tale de inspiraţie?

Angela Tomaselli: În primul rând, călătoriile. Nu-mi lipsesc caietele de schiţe unde notez tot timpul câte ceva. Fac mici desene, compoziţii care mă ghidează când vin în atelier. Dar lucrările nu sunt aidoma. Încep cu simple notaţii care îmi aduc aminte de ceea ce m-a impresionat şi care ar merita o abordare mai aprofundată.

Ileana Ploscaru Panait: Şi, totuşi, care sunt temele care te obsedează?

Angela Tomaselli: Lucrez în cicluri mari de lucrări pe care le pot relua şi peste douăzeci de ani, dacă aşa consider necesar. Îmi plac arhitecturile oraşelor, oamenii de pe stradă, natura, florile.

Ileana Ploscaru Panait: Teme curente!

Angela Tomaselli: Da şi nu. Nu sunt un artist care studiază şi figurează o temă aşa cum se prezintă ea în faţa ochilor. Nu este genul meu. Eu preiau nişte motive asupra cărora intervin cu propriile idei şi impresii. Construiesc şi deconstruiesc compoziţii capabile să transmită o stare de graţie. Asta mă interesează. Nu un peisaj sau un personaj ca atare.

 

Pictura ei a evoluat constant între expresionismul liric şi cel fantastic, care conturează un univers bogat, cu multe repere, un fel de carusel din vârtejul căruia ies la lumină imagini bine articulate, ce vin să accentueze o secvență în timp. Serii precum „Aripi şi flori”, „Arhitecturi suprapuse”, „Amintiri suprapuse”, „Mitologii subiective”, „Dealuri cu amintiri”, „Muzicieni”, „Fabule” - şi mai sunt, cu siguranţă şi altele - dezvăluie multe lumi în permanentă schimbare.

Pentru mine, culoarea e întotdeauna foarte importantă, pentru că, în fond, pictura înseamnă, în primul rând, culoare. Desenul ordonează elementele în compoziţie, iar centrul compoziţional se marchează prin contraste puternice şi detalii mărunte”, mărturisea Angela Tomaselli, într-o discuţie informală, în timpul unei tabere de creaţie.

(w882) Atelierul

Ileana Ploscaru Panait: Care este următorul tău proiect?

Angela Tomaselli: O expoziţie-carnaval, organizată de Asociaţia Italienilor din România, ce se va desfăşura chiar în timpul carnavalului veneţian. Am şi măşti, şi rochii cu care vom defila, lucrări şi mult antren.

***

Regretatul critic și istoric de artă Maria Magdalena Crișan nota, la vernisajul uneia dintre expozițiile personale a pictoriței:„Spiritul de observaţie, capacitatea de a surprinde esenţa lucrurilor ne transmit sentimentul unui spectacol viu la care participăm, în mod virtual, la trasarea ultimelor tuşe de culoare. Dar, în spatele acestor compoziţii dinamice, cu un desen atât de sigur, și de personal, unde pata de culoare pare a se aşterne de la sine, se află nenumăratele caiete de schiţe – un exerciţiu continuu, făcut cu o disciplină remarcabilă de mai bine de 50 de ani”.

***

Ileana Ploscaru Panait: Ce te pune în starea de lucru? Disciplina? Inspiraţia? Locul? Expoziţiile – termene, limite?

Angela Tomaselli: O disciplină cultivată. Dacă, din diverse motive, nu lucrez câteva zile, revin greu la şevalet. Trebuie să recuperez. O zi, două, nu mi se leagă nimic, dar nu disper, pentru că ştiu că, până la urmă, toate se aranjează şi va izbucni pe pânză forfota care mă împinge înainte.

(w882) Angela Tom

Să nu ne lăsăm, însă, înşelaţi de coloritul strălucitor, de broderia fantastă a desenului, de stilizarea formelor, de luxurianta naraţiune a suprafeţei pictate, pentru că Angela Tomaselli are abilitatea de a traversa cu uşurinţă graniţa dintre universul real – o simplă notaţie – şi o lume visată, ce incumbă dintr-o reverie sublimă, plină de candoare, cu aură romatică, ce transmite stări şi emoţii irepetabile.

Expoziţiile, taberele de creaţie, invitaţiile la evenimentele expoziţionale din ţară şi din străinătate, numeroasele expoziţii personale, premiile şi distincţiile ce nu au ocolit-o sunt dovada unui spirit deschis şi generos. Fără doar şi poate, pentru Angela Tomaselli pictura este un mod atât de personal de a se exprima, încât a devenit însăși raţiunea ei de a exista în această lume.

***

Ileana Ploscaru Panait: Artistul este un fir subţire şi fragil între lumi? Ce crezi? Ce loc joacă spiritualitatea în pictura ta?

Angela Tomaselli: Când lucrez, ştiu, simt că sunt purtată de o energie care mă înconjoară, mă protejează şi mă ghidează. Am o linişte, o frământare ce-mi dă aripi. Şi, apoi, când pun penelul jos, mă depărtez de lucrare, mă uit cu atenţie şi-mi spun: „Asta e!”. Atunci, este clar că acest flux ascendent de energie care vine din înalturi şi-a împlinit misiunea. Eu cred că este Dumnezeu.

***

Urmăriți dialogul mai jos:

*** Ediția a fost difuzată în premieră la TVR Cultural în noiembrie 2023. Este redifuzată duminică, 18 februarie, de la ora 22:00; miercuri, 21 februarie, ora 23:30 şi sâmbătă, 24 februarie, ora 08:00.

 
Festivalul de Folclor al Minorităților Arad 2024: O sărbătoare a diversității culturale | VIDEO

În anul 2024, orașul Arad a avut plăcerea de a găzdui cea de-a 24-a ediție a Festivalului de Folclor al Minorităților, un eveniment remarcabil ...

„Zilele schimbării la faţă”: O sărbătoare a culturii sârbe în diasporă | VIDEO

În acest an, comunitatea sârbească a marcat cu bucurie cea de-a 31-a ediţie a „Zilelor Schimbării la Faţă”, un eveniment deosebit de important în ...

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

„Blockpost”, premieră la Timișora | VIDEO

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

„Blockpost” reprezintă o coproducție teatrală deosebită, reunind talentul artistic din România și Ucraina într-un moment de profundă relevanță ...

 

#TVRminoritati